Te caut din toata inima...

29 iulie 2015

NU-MI ACOPERITI MORMANTUL!


Nu-mi acoperiți mormântul cu cununi, ci cu iubire;
Nu cununi am vrut în viață, ci cântare și-nfrățire
Căci cununile se uscă și se șterg de ploi și soare,
Dar iubirile curate sunt cununi nemuritoare.

Nici nu-mi scrieți pe-a mea cruce data morții-ntunecată;
Eu am fost născut din ceruri ca să nu mor niciodată.
Nici să nu-mi spuneți adio, ci-mi spuneți la revedere;
Mâine vom cânta-mpreună la Întâia Înviere!

Eu mi-am pregătit o cruce și un loc de-nmormântare;
Crucea nu-i a mea, iar locul nu-i mormânt, ci numai pare.
Pot muri în orice vreme și-ngropat pot fi oriunde
Cu o cruce sau și fără, – nici o groapă nu m-ascunde.

Voi trăi în orice cântec, orice frunză-mi va fi soră
Orice fir de iarbă prieten, orice seară auroră,
Orice foşnet frate dulce, casă-mi va fi orice zare,
Căci prin toate trece veşnic harfa mea nemuritoare.

Drumul meu spre lumea asta l-am plătit cu cât pot duce,
Drumul meu spre cealaltă l-a plătit Hristos pe Cruce.
Naşterea spre moartea asta mi-a putut fi cunoscută,
Naşterea spre nemurire mi-e-n Lumina neştiută.

Nici o groapă de pe lume n-o s-acopere-n uitare
Părtăşia ce-a-mpletit-o dragostea nemuritoare.
Nici o moarte de pe lume nu va nimici vreodată
Viaţa ce-a trecut prin soare cu Hristos împreunată.

Traian Dorz

28 iulie 2015

O invatatuta extraordinara despre celebrarea Sfintei Liturghii si a Euharistiei data de Domnul Isus Mariei Valtorta

DESPRE EUHARISTIE
[Nov. 18, 1947]1

ISUS:

Asculta bine, Maria, aceasta este o mare lectie: Cea mai corecta denumire a Liturghiei ori Jertfei din Altar, asa cum voi toti o numiti acum, este "Frangerea Painii". In primul rand, pentru ca Liturghia isi are originea in seara Joii Sfinte. Si in al doilea rand, pentru ca Liturghia este amintirea perpetuua a iubirii Mele ce se extinde dincolo de acel ceas si acel moment.

Patimirea Mea, Rastignirea si Moartea au fost ceasul si momentul istoric al iubirii Mele, dar Euharistia este manifestarea perpetua a iubirii Mele pentru voi toti. Litughia este jertfirea lui Cristos – contemplata nu doar in implinirea materiala a jertfei Mele, cu suferintele Mele, ranile, bataile, crucificarea si moartea: cauzate de oameni si suferite de Mine de buna voie din ascultare fata de Vointa Tatalui Meu, pentru mantuirea lumii. Liturghia este, de asemenea, jertfirea de buna voie a lui Dumnezeu: a Cuvantului care se frange pe El Insusi, cu scopul de a se da pe Sine ca Paine, ca Hrana pentru oameni, umilindu-se pe Sine chiar mai mult decat prin moartea Sa pe Cruce.

" Umilitor" nici nu este un cuvant potrivit. Gandeste-te, Maria, la cei care uneori Ma primesc pe Mine, cei inlauntrul carora Ma pogor: Eu, Dumnezeu, Neprihanitul, Sfantul. Am inceput la masa Cinei celei de Taina, de a Ma uni (contopi) cu sacrilegi (nelegiuti – n.tr), cu pacatosi, cu rebeli impotriva celor Zece Porunci de pe Sinai si a celor Doua Porunci ale iubirii date de Mine.
Am inceput aceasta contopire a Mea cu pacatosii, pogarandu-Ma in Iuda. De atunci, Eu, Sfantul sfintilor, Neprihanitul neprihanilor, cel mai Desavarsit, am fost "intampinat" de buze necurate, calde inca de pofta, de buze ce-L balsfemiaza pe Tatal Meu, de inimi ucigase, de cei in febra concupiscentei, de fiinte in care exista negarea, erezia, negotul cu Iadul, cu tot putregaiul omului decazut, toate duplicitatile sentimentelor false, toate calculatiile etalarii unei credinte false, care in ei nu este credinta adevarata. Doar Dumnezeu si cei care sunt cu El in Ceruri, stiu ororile petrecute la altar. Iar aceste orori, sunt mult mai mari, imens mai mari decat valurile de sacrilegii ale Vinerii Sfinte....

Da, Maria. Liturghia este Frangerea Painii, jertfa Euharistica, ce aminteste de Jertfa de pe Calvar. Pentru ca la masa Cinei celei de Taina, deja contempland Trupul jertfit si Sangele Meu varsat pentru oameni, am spus: Acesta este Trupul Meu, acesta este Sangele Meu, al noului si vesnicului Legamant, care pentru voi si pentru multi se varsa spre iertarea pacatelor." Dar inainte de toate, Liturghia este jertfa iubirii Mele, amintirea si perpetuarea iubirii Mele patimase, dumnezeiesti si prin urmare infinite, pentru oameni.

Aceasta a fost Frangerea Painii (sau "Liturghia" daca preferi asa), pe care ai vazut-o, Maria, in viziunea sarbatoririi Pastelui suplimentar, cand Eu Insumi, l-am invatat pe episcopul Bisericii lui Cristos si pe Episcopul Ierusalimului: Petru si Iacob al lui Alfeu. 2

Dupa cina cu fratii, a venit consumarea Trupului si Sangelui Meu: lasat de infinita iubire in Mancarea si Bautura salvarii. Prin harul lui Dumnezeu, preotii Mei pot convoca din Cer Trupul si Sangele Meu; Trupul si Sangele nu refuza acea convocare preoteasca. Ei le pot convoca cu scopul ca Painea si Vinul sa se transubstantieze 3 in Trupul si Sangele lui Isus Cristos: viu, adevarat, complet, prezent in Speciile consacrate, acum transubstantiate 3 in Sfantul Trup si Sange, Sufletul si Dumnezeirea Cuvantului lui Dumnezeu, una cu Tatal si cu Iubirea.

Dupa agapa frateasca4, a venit unirea Fratelui lor Dumnezeiesc cu fratii Sai de pe Pamant, cu fratii sfinti, pe care iubirea ii facea egali, chiar daca erau si mai mari acolo: preotii; si cei mici: credinciosii – uniti cu Cel care doar El stie cum sa iubeasca, si care cere iubire si unire cu cei iubiti ai Lui.

Nevoia de instruire: trebuie sa stim faptul ca faptul ca Apostolii , diaconii si preotii primului veac al erei crestine erau in situatia de a-i instrui pe pagani, pe cei care erau cu adevarat nestiutori in Sfanta Religie. Aceasta nevoie de instruire a cauzat completari la Frangerea Painii – ea in sine, atat de simpla si scurta. Aceste completari instruiau pe cei care aspirau la crestinism,
care se straduiau sa intre in staulul lui Cristos: cunoscand Pastorul si Intelepciunea, cunoscand Legea vesnica staveche si Cuvantul Invatatorului. Prin urmare, a fost introdusa citirea epistolelor apostolice si a Evangheliei. In primele timpuri, doar la inceput, in loc de aceste lecturi, a fost predicarea directa: care era reamintirea timpurilor vechi, sau sfaturi ale apostolilor, sau instruirea prin viu grai dn cartile intelepciunii. Si astfel avea loc povestirea faptelor Mele din cei trei ani ai vietii Mele publice si despre Nasterea, Moartea si Invierea Mea.

Mai tarziu, pe masura ce Biserica crestea, numarul martorilor oculari adevarati deevenise insuficient – de ex. Apostoli si ucenici – fata de numarul crescand al bisericilor. Mai mult decat atat, desi ucenicii erau plini de bunavointa in repetarea episoadelor lucrarilor si vietii Mele, ei erau tottusi supusi neajunsurilor omenesti: la variatii involuntare ale acestor episoade precum si la interpretari arbitrare ale acestora. Desi aceasta se facea cu un scop drept, se facea intr-un mod...omenesc. Prin urmare, capii preotilor au vrut ca la intruniri sa fie citite texte fixate si apoi sa fie explicate catecumenilor, in acea parte care preceda Frangerea Painii si a rugaciunii Tatal nostru: asa cum Eu am rostit-o la prima Frangere a Painii, si la Pastele suplimentar – in prezenta credinciosilor si dupa consumarea Speciilor.

Intr-adevar am facut Comuniunea (Impartasania) sa preceadaTatal nostru. Acum, de secole se face invers, si tu, omule, crezi ca faci bine. A face asta, nu este un pacat, dar reflecteaza: ce este Tatal nostru? Este rugaciunea lui Isus catre Tatal. Rugaciunea Dumnezeiasca pe care am dat-o oamenilor. Rugaciunea desavarsita. Daca ar exista doar acea rugaciune si nimic altceva, dar spusa bine, oh, omule, ai avea toate pentru spiritul si carnea ta. Si i-ati da lui Dumnezeu ceea ce L-ar multumi, daca ati trai Tatal nostru.

Am spus: "Tatal nostru". Perfect infreptatit puteam spune primei Persoane: "Tata". Dar voi...cu toate ca Dumnezeu este Tatal vostru, puteti spune cu mult mai putin indreptatit. Deoarece, prea rar se reflecta in voi insiva si in faptele voastre, asemanarea divina cu Tatal vostru. Pacatele si inclinatiile voastre desfigureaza imaginea Tatalui in voi, uneori chiar anuland-o.

Dar vedeti: Eu insumi Ma transfuzez in voi. Eu vin la voi. Eu insumi Ma contopesc cu voi. Va indumnezeiesc prin contactul cu Mine. Vin in Specii si Eu sunt in voi. Iar voi – glasul omului, fuzionat (contopit - n.tr) cu glasul Fiului lui Dumnezeu, si cu mintea aprinsa de iubirea pe care am adus-o cu Mine – sunteti altar sfintit (vorbesc de unul care mananca Painea Cereasca fara a comite un sacrilegiu), care canta si este placut mirositor de la Holocaustul ( ofranda, aredere-de-tot, jertfa – vezi DEX. - n.tr.) ce radiaza asupra voastra: Trupul Mielului lui Dumnezeu - si asa, puteti spune Tatalui, cu tot dreptul "Tata", pentru ca aveti in voi pe Fiul Tatalui, Fratele vostru. Va puteti ruga, stiind ceea ce spuneti. Puteti oferi si cere cu o putere deplina: Eu va dau puterea Mea ce traieste in voi.

Tatal nostru este o rugaciune sfanta: deoarece in momentul harului – Cristosul – face Trupul si Sangele Sau ca hrana, asa cum a El a transubstantiat-o 3 in Trupul si Sangele, Sufletul si Dumnezeirea Sa. Astfel, Speciile Euharistice sunt transformate in voi: in sangele vostru, in carnea voastra. Voi traiti prin Mine, chiar si in trupul vostru muritor....Acesta est motivul pentru care Viaticum pentru muribunzi intotdeauna este Viata, chiar daca uneori, nu este prelungita viata celui aflat in pragul mortii. (Viaticum – defineste un termen special folosit de Biserica Catolica pentru Impartasania administrata, cu sau fara mirungerea bolnavilor, unei persoane muribunde. Cuvantul Viaticum, cuvant latin, inseamna "provizii pentru o calatorie", Euharistia fiind privita ca hrana ideala ce intareste o persoana muribunda pentru calatoria din aceasta lume in viata de dupa moarte. n.tr. - sursa: Wikipedia). De aceea, Maria, suflet al Meu 5, Euharistia este in voi viata, ce va tine in viata. Eu sunt uleiul vostru, ce se revarsa in candela trupului vostru istovit si va tine in viata. Eu sunt Medicul vostru. Eu sunt Donatorul vostru de sange. Eu sunt Domnul vostru Cel ce vrea ca voi sa fiti: candela Mea, ecoul Meu in aceasta lume epuizata, rece, intunecata in care vocile binecuvantate sunt amutite.



Celelalte parti ale Liturghiei sunt adaptari, uneori necesare, rezultate din erezii aparute de-a lungul veacurilor, impotriva carora a trebuit luptat. Adaptari anxioase (ingrijorate) – oh!-aceste adaptari, toate bune, facute de slujitorii Mei! Dar din tendinta specifica omului de a amplifica, de a incalci, de a face lucrurile mai grele, slujitorii Mei au adaugat, amplificat, au facut mai dificil, si chiar au incalcit- mai ales pentru sufletele simple- acea atat de frumoasa, simpla, Frangere a Painii initiala, si Intrunirile din catacombe atat de dumnezeiesc inspirate. Dar au facut-o dorind sa Ma cinsteasca, sa Ma iubeasca si sa faca sa fiu iubit. Si,prin urmare, au facut o treaba buna, desi nu este necesar sau util pentru Ritul Euharistic.

Aceste adaptari sunt superstructuri din timpuri de pace religioasa. Credeti, ca voi, crestinii de astazi, nu sunteti in timpuri de pace religioasa, doar pentru ca sunteti calomniati si batjocoriti? Si pentru ca unii preoti au cazut sub influenta furiei fiului lui Satana? Oh! Voi nu stiti! Cand vremurile profetite vor veni, aceia care sunt credinciosi si cunosc semnele timpurilor, vor fi in masura sa spuna: "ei au avut pace, noi avem un razboi atroce." Si acele superstructuri nu vor mai fi posibile. Nu vor rezista loviturilor Satanei. Nici credinciosii nu vor avea timp sa le refaca, atunci cand vor fi cazuti.

Dar esentialul va ramane neschimbat: Frangerea Painii, Adunarea (Intrunirea) laolalta a credinciosilor. Pentru ca acelea vin de la Mine si de la Duhul Sfant, care i-a inspirat pe Apostoli. Si, ceea ce vine de la Noi, este vesnic.

Aceasta este invatatura, Maria.

Vei da aceste pagini noului Isaac6 , exact asa cum am fost ele scrise la dictarea Mea, pastrand pentru tine spre a le copia conform instructiunilor7. Ii vei spune [ lui Isaac] sa le copieze la masina de scris, si sa iti trimita o copie de la la Roma, si astfel poti sa o transcrii si sa urmezi intructiunile7. Si astfel va vedea ca il iubesc, si ca atunci cand ti-am dictat si ti-am dat puterea sa Ma urmezi – uneori nu ti-am dat-o pe deplin din motivele Mele de nepatruns – nu ai gresit in nici un cuvant.

Acum odihneste-te intr-o dubla caldura: a iubirii tale pentru Mine si a febrei tale5. Ramai in pace, suflet al Meu.

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...