La
un briefing cu jurnaliştii, directorul Sălii Vaticane de Presă, pr.
Federico Lombardi a prezentat celebrările pascale prezidate pentru prima
dată de Papa Francisc. În acelaşi cadru, pr. Lombardi a spus că joi,
după Sf. Liturghie a Crismei în bazilica vaticană, Papa Francisc i-a
telefonat Papei Emerit Benedict XVI pentru a-şi exprima comuniunea şi
afecţiunea în ziua în care preoţii îşi reînnoiesc făgăduinţele
sacerdotale. În aceeaşi zi, Sfântul Părinte a luat prânzul împreună cu
şapte preoţi care-şi desfăşoară apostolatul în domeniul carităţii.
Revenind la zilele Sfântului Triduum Pascal, Papa a prezidat în Vinerea Sfântă, la ora 17.00, în bazilica San Pietro, Celebrarea Pătimirii Domnului.
După cum se ştie, Vinerea Sfântă este zi aliturgică, drept care Papa a
prezidat Liturgia Cuvântului, Rugăciunea Universală, Adorarea Sfintei
Cruci şi Ritul Sfintei Împărtăşanii. Deosebit de impresionant, a mai
spus pr. Lombardi la briefing, este momentul Adorării Sfintei Cruci când
Papa a coborât de la scaunul liturgic pentru a merge să se închine
Sfintei Cruci, care i-a fost prezentată de un diacon, dându-şi jos haina
liturgică şi rămânând, deci, numai cu alba şi stola în semn de
pocăinţă.
La celebrarea Patimii Domnului predica a fost prezentată de părintele franciscan capucin Raniero Cantalamessa, predicatorul Casei Pontificale, a vorbit despre misterul răscumpărării în Cristos Isus. Redăm mai jos un fragment din predică:
„Am ajuns pe culmea Anului Credinţei şi la momentul său decisiv. Aceasta este credinţa care mântuieşte, «credinţa care învinge lumea» ( 1 In 5,5). Credinţa – modul prin care facem să devină a noastră, mântuirea săvârşită de Cristos, ne înveşmântăm cu mantia dreptăţii. Pe de o parte, avem mâna deschisă a lui Dumnezeu care-i oferă omului harul său; pe de alta, mâna omului care se întinde să-l primească prin intermediul credinţei. Noul şi veşnicul Legământ este pecetluit printr-o strângere de mână între Dumnezeu şi om.
În această zi avem posibilitatea de a lua hotărârea cea mai importantă a vieţii, cea care deschide larg porţile veşniciei: să credem! Să credem «că Isus a murit pentru păcatele noastre şi a înviat pentru ca noi să fim justificaţi» (cfr. Rom 4,25).
(…) Ceva extraordinar! În această Sfântă Vineri, celebrată în Anul Credinţei şi în prezenţa noului succesor al lui Petru, ar putea fi, dacă vrem, începutul unei vieţi noi. Episcopul Ilariu de Poitiers, convertit la creştinism la o vârstă matură, gândindu-se la viaţa sa dinainte spunea: «Mai înainte de a te cunoaşte, eu nu existam».
Ceea ce ni se cere este numai să nu ne ascundem ca Adam după ce a păcătuit, să recunoaştem că avem nevoie de a fi justificaţi; să nu ne auto-justificăm. Vameşul din parabolă a urcat la templu şi a făcut o scurtă rugăciune: «Doamne, fie-ţi milă de mine, păcătosul!» Şi Isus spune că acesta s-a întors acasă «justificat», adică îndreptăţit înaintea lui Dumnezeu, a fost iertat, schimbat într-o nouă făptură, şi cred că fredona un cântec de bucurie în inima sa (Lc 18,14). Ce a făcut el ieşit din comun? Nimic, s-a pus în adevăr înaintea lui Dumnezeu, şi este singurul lucru de care Dumnezeu are nevoie ca să acţioneze”.
La celebrarea Patimii Domnului predica a fost prezentată de părintele franciscan capucin Raniero Cantalamessa, predicatorul Casei Pontificale, a vorbit despre misterul răscumpărării în Cristos Isus. Redăm mai jos un fragment din predică:
„Am ajuns pe culmea Anului Credinţei şi la momentul său decisiv. Aceasta este credinţa care mântuieşte, «credinţa care învinge lumea» ( 1 In 5,5). Credinţa – modul prin care facem să devină a noastră, mântuirea săvârşită de Cristos, ne înveşmântăm cu mantia dreptăţii. Pe de o parte, avem mâna deschisă a lui Dumnezeu care-i oferă omului harul său; pe de alta, mâna omului care se întinde să-l primească prin intermediul credinţei. Noul şi veşnicul Legământ este pecetluit printr-o strângere de mână între Dumnezeu şi om.
În această zi avem posibilitatea de a lua hotărârea cea mai importantă a vieţii, cea care deschide larg porţile veşniciei: să credem! Să credem «că Isus a murit pentru păcatele noastre şi a înviat pentru ca noi să fim justificaţi» (cfr. Rom 4,25).
(…) Ceva extraordinar! În această Sfântă Vineri, celebrată în Anul Credinţei şi în prezenţa noului succesor al lui Petru, ar putea fi, dacă vrem, începutul unei vieţi noi. Episcopul Ilariu de Poitiers, convertit la creştinism la o vârstă matură, gândindu-se la viaţa sa dinainte spunea: «Mai înainte de a te cunoaşte, eu nu existam».
Ceea ce ni se cere este numai să nu ne ascundem ca Adam după ce a păcătuit, să recunoaştem că avem nevoie de a fi justificaţi; să nu ne auto-justificăm. Vameşul din parabolă a urcat la templu şi a făcut o scurtă rugăciune: «Doamne, fie-ţi milă de mine, păcătosul!» Şi Isus spune că acesta s-a întors acasă «justificat», adică îndreptăţit înaintea lui Dumnezeu, a fost iertat, schimbat într-o nouă făptură, şi cred că fredona un cântec de bucurie în inima sa (Lc 18,14). Ce a făcut el ieşit din comun? Nimic, s-a pus în adevăr înaintea lui Dumnezeu, şi este singurul lucru de care Dumnezeu are nevoie ca să acţioneze”.
Discursul Sfântului Părinte Francisc
după celebrarea Căii Crucii la Colosseum
Vinerea Mare, 29 martie 2013
Iubiţi fraţi şi surori,
Vă mulţumesc că aţi participat numeroşi la acest moment de rugăciune intensă. Şi le mulţumesc şi tuturor celor care s-au unit cu noi prin intermediul mijloacelor de comunicare,
în special persoanelor bolnave şi în vârstă.
Nu vreau să adaug multe cuvinte.
În această noapte trebuie să rămână un singur cuvânt, care este Crucea însăşi. Crucea lui Isus este Cuvântul cu care Dumnezeu a răspuns răului lumii. Uneori ni se pare că Dumnezeu nu răspunde răului, că rămâne în tăcere. În realitate, Dumnezeu a vorbit, a răspuns, şi răspunsul său este Crucea lui Cristos: un Cuvânt care este iubire, milostivire, iertare. Este şi judecată: Dumnezeu ne judecă iubindu-ne. Dacă primesc iubirea sa sunt mântuit, dacă o refuz sunt condamnat, nu de El, ci de mine însumi, pentru că Dumnezeu nu condamnă, El doar iubeşte şi mântuieşte.
Iubiţi fraţi, cuvântul Crucii este şi răspunsul creştinilor dat răului care continuă să acţioneze în noi şi în jurul nostru. Creştinii trebuie să răspund răului cu binele, luând asupra lor crucea, asemenea lui Isus. În seara aceasta am auzit mărturia fraţilor noştri din Liban: ei sunt cei care au compus aceste frumoase meditaţii şi rugăciuni. Le mulţumim din inimă pentru acest serviciu şi mai ales pentru mărturia pe care ne-o dat.
Am văzut asta când Papa Benedict a mers în Liban: am văzut frumuseţea şi forţa comuniunii creştinilor din acea Ţară şi a prieteniei atâtor fraţi musulmani şi a multor altora. A fost un semn pentru Orientul Mijlociu şi pentru întreaga lume: un semn de speranţă.
Aşadar, să continuă această Via Crucis în viaţa de toate zilele. Să mergem împreună pe calea Crucii, să mergem purtând în inimă acest Cuvânt de iubire şi de iertare. Să mergem aşteptând Învierea lui Isus care ne iubeşte aşa de mult. Este în întregime iubire!
după celebrarea Căii Crucii la Colosseum
Vinerea Mare, 29 martie 2013
Iubiţi fraţi şi surori,
Vă mulţumesc că aţi participat numeroşi la acest moment de rugăciune intensă. Şi le mulţumesc şi tuturor celor care s-au unit cu noi prin intermediul mijloacelor de comunicare,
în special persoanelor bolnave şi în vârstă.
Nu vreau să adaug multe cuvinte.
În această noapte trebuie să rămână un singur cuvânt, care este Crucea însăşi. Crucea lui Isus este Cuvântul cu care Dumnezeu a răspuns răului lumii. Uneori ni se pare că Dumnezeu nu răspunde răului, că rămâne în tăcere. În realitate, Dumnezeu a vorbit, a răspuns, şi răspunsul său este Crucea lui Cristos: un Cuvânt care este iubire, milostivire, iertare. Este şi judecată: Dumnezeu ne judecă iubindu-ne. Dacă primesc iubirea sa sunt mântuit, dacă o refuz sunt condamnat, nu de El, ci de mine însumi, pentru că Dumnezeu nu condamnă, El doar iubeşte şi mântuieşte.
Iubiţi fraţi, cuvântul Crucii este şi răspunsul creştinilor dat răului care continuă să acţioneze în noi şi în jurul nostru. Creştinii trebuie să răspund răului cu binele, luând asupra lor crucea, asemenea lui Isus. În seara aceasta am auzit mărturia fraţilor noştri din Liban: ei sunt cei care au compus aceste frumoase meditaţii şi rugăciuni. Le mulţumim din inimă pentru acest serviciu şi mai ales pentru mărturia pe care ne-o dat.
Am văzut asta când Papa Benedict a mers în Liban: am văzut frumuseţea şi forţa comuniunii creştinilor din acea Ţară şi a prieteniei atâtor fraţi musulmani şi a multor altora. A fost un semn pentru Orientul Mijlociu şi pentru întreaga lume: un semn de speranţă.
Aşadar, să continuă această Via Crucis în viaţa de toate zilele. Să mergem împreună pe calea Crucii, să mergem purtând în inimă acest Cuvânt de iubire şi de iertare. Să mergem aşteptând Învierea lui Isus care ne iubeşte aşa de mult. Este în întregime iubire!
Dumnezeu sa va binecuvanteze cu toate Harurile ce se revarsa din Sfanta Sa Patimire!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu