Te caut din toata inima...

24 ianuarie 2011

Rugaciune catre Sfanta Rita (Sfânta făcătoare de minuni imposibile 22 mai)

Novenă care se face 9 sau 15 zile consecutiv sau în zilele de joi.

Sub povara durerilor şi a încercărilor, alerg la tine, o Sfântă Rita, care eşti numită Sfânta imposibilului, la tine vin cu mare încredere ca să ma ajuţi în necazul de faţă (se spune necazul).
Te rog, eliberează-mi inima de focul încercărilor, căci pretutindeni e înconjurată de strâmtoare. 
Ia-mă sub ocrotirea dragostei tale şi opreşte izvorul lacrimilor mele, căci toată oboseala mea a fost zadarnică. 
Pentru a-mi câştiga numai o rază de mângâiere mă încredinţez ţie
(se spune necazul).
 
O, tu Sfântă Rita, care eşti avocata cazurilor disperate şi grave, nu este posibil ca numai eu să nu fiu ascultat(ă) şi să nu găsesc la tine mângâiere şi ajutor. Tu îi ajuţi pe toţi cei care aleargă cu încredere la tine. Ascultă-mă şi pe mine şi împlineşte-mi cererea, atât de miraculos cum numai tu ştii să o faci.
Învredniceşte-mă şi pe mine a-ţi cânta imnul tău de laudă, 
de mulţumire şi de recunoştinţă. 
O, Sfântă Rita, ştiu că păcatele mele sunt piedica împlinirii cererii mele, de aceea te rog, o Sfânta Rita, cere de la Atotputernicul Dumnezeu harul unei sfinte spovedanii, cu o părere de rău perfectă şi o hotărâre sinceră de îndreptare. 
Ajută-mă să obţin de la Iisus, iertarea păcatelor mele şi aşa, prin mijlocirea ta, o Sfânta Rita, împlinirea cererii mele. 
Ca drept recunoştinţă, voi răspândi evlavia faţă de tine tuturor sufletelor disperate şi necăjite. 
În tine îmi pun toată încrederea mea, Sfântă Rita, roagă-te pentru mine acum şi pururi şi-n vecii vecilor. Amin

Se spune de 3 ori  Tatăl Nostru, Bucură-te Marie şi Slavă Tatălui. 

Rugaciune la suparare si cazuri disperate

Doamne, Dumnezeule, o mare suparare ma invadeaza, grijile ma asupresc,
nu vad nici o iesire.
Dumnezeul meu fii favorabil si ajuta-ma.
O iubesc pe Sfanta Rita ca pe o sora.
Dragostea pentru Tine a facut-o sfanta cazurilor imposibile si disperate. 
Cu ea impreuna te rog sa-ndepartezi de mine paharul nenorocirii mele.
Ma incredintez bunatatii Tale, si pun viata mea in mainile Tale. 
Actioneaza in privinta mea conform placerii Tale
si daca tu vrei in favoarea mea.
Dar daca, cum pentru Fiul Tau mult iubit Isus Cristos si pentru Sfanta Rita, Tu imi ceri a-ti dovedi iubirea mea, prin Cruce, inaintea Invierii, atunci da-mi sa te urmez, in ciuda a tot, pana la capat.
Da-mi forta de a suporta tot ce imi trimiti, nu permite fricii sa ma domine.

Doamne astept mantuirea TA si domnia TA. AMIN.

Rugaciune catre Sfanta Rita: 

O ,Sfanta Rita, care ai fost un model de blandete in caminul tau, si un exemplu de acceptare generoasa in timpul anilor lungi ai bolii tale, fii aproape de mine in acest moment dificil.
Intervin-o pe langa Domnul Atotputernic si bun pentru ca eu sa inteleg invataturile sale de dragoste,prin situatia mea actuala.
Obtine-mi sa ma abandonez vointei Sale sfinte, 
ca un copil in bratele mamei sale.
Mijloceste-mi deasemenea, o Sfanta Rita, pe langa Domnul, ca in indurarea Lui nesfarsita, sa aiba mila de mine, si sa binevoiasca, aplecandu-se parinteste asupra pedepsei mele, sa-mi acorde iertarea, pe care cu umilinta o solicit prin intermediul tau.
Printr-o viata din ce in ce mai crestina ii voi multumi lui Dumnezeu, pentru ca a vrut in marea Sa bunatate,
sa binevoiasca sa aplece o ureche atenta la implorarea ta si a mea. 
AMIN.
  
sursa:http://klaudiastan.wordpress.com/2009/05/22/446/#comment-2008




Dumnezeu sa va binecuvanteze cu toata Iubirea , Pacea , bucuria si Indurarea Sa!

337 de comentarii:

«Cel mai vechi   ‹Mai vechi   201 – 337 din 337
Anonim spunea...

Draga ,anonim iti inteleg problemele,toata lumea avem dupa cum vezi,alti mai mari alti mai mici.Nu judeca pe parinti tai,te sfatuiesc sa te duci la un preot sa-i spui problemele tale si iel te va ajuta,cunoscindu-ti problemele.Dute singura fara sa stie nimenea la preot.Daca tu iesti fericita cu cine te casatoresti ,il iubesti si te iubeste,nu-ti mai face probleme ,tu traiesti cu sotul tau.Lauda ieste un pacat mare.Si bogati ca si saraci o sa mirosim la fel cind murim.Lauda soacrelor cu nurorile a trecut de moda de multi ani si ieu sufeream dar a trecut. Din cea ce vezi tu acum invata ce ieste bine ,fa bine ,lasa invidia ca nu ieste buna,nici pt alti nici pt tine.Roagate pt mama ta si tatal tau asa cum sint,nu-ti fie rusine cu iei.Draga mea strainul ie tot strain nici odata nu te vor iubi ca MAMA si TATA asa cum sint.Bucurate de viata si fi fericita asa cum ieste lasa pe soacrata ca te va iubi cu timpul.Daca baiatul iei ieste fericit cu tine si ia va fi fericita .Inca iesti tinara mai ai de invatat ,dar viata te invata.Roagate la Dumnezeu ca te va ajuta. Dumnezeu sa te binecuvinteze si sa te ajute in continuare.

Anonim spunea...

22 mai O, Sfinta Rita,te aleg astazi pt tot restul vietii mele drept mijlocitoare in toate nevoile mele trupesti si sufletesti. Si ma hotarasc ca un copil adoptiv si te vencrez cu evlavie si,dupa puterile mele,sa-ti raspindesc cultul. O, Dumnezeule atotputernic si milostiv, care ai binevoit sa daruiesti Sf Rita harul unei iubiri atit de mari incit sa-si iubeasca pina si dusmanii si in plus sa poarte in inima si pe fruntea sa semnele iubirii si patimirii Fiului Tau da-ne ,te rugam si noua harul ca, prin mijlocirea si meritele ei,sa contemplam durerile si suferintele Domnului nostru Isus Cristos ca astfel sa fim vrednici de aprimi rasplata promisa celor blinzi si celor ce pling . Prin Cristos ,Domnul nostru AMIN

Anonim spunea...

draga mery iti urez cam tirziu e adevarat HRISTOS A INVIAT,dar am fost trista ,suparata si parca am pierdut orice urma de speranta ,am simtit ca toti mau abandonat ,ca nu ma ajuta nimeni am avut o stare proasta am abandonat spre rusinea mea si rugaciunile,dar in 22 mai de ziua sfintei RITA mia amintit de tine si de blogul tau minunat,am revenit si am vazut ca sint si alte persoane cu probleme,deci draga mery te rog sa ma pomenesti in rugaciunile tale care imi dadeau atita forta cu drag FLORI DUMNEZEU SA TE BINECUVINTEZE SI SA FIE MEREU CU TINE SI FAMILIA TA,SFINTA RITA SA TE AIBE IN PAZA EI.

Anonim spunea...

Draga Mery iti adresez o mare rugaminte sfatuiestema asa cum tu sti sa ofaci ce rugaciuni sa fac sa imi aduca putina liniste in suflet,speranta ca miine soarele va straluci din nou ca voi reusi sa fac fata la toate problemele pe care le avem astazi cu toti cu aceasta criza care se resimte din ce in ce si mai tare aici in italia unde stau cu familia de mult timp unde fata mea invata,impreuna cu tine cu sfinta RITA si bunul dumnezeu si fiul sau ISUS HRISTOS sa avem forta de a face fata tuturor greutatilor,apoi ca si cum nu ar fi fost totul asa greu este bolnava si mama sotului meu in tara si nu stiu ce este mai greu,sotul meu nu si a vazut mama de 3 ani pentru proplemele care sint si aici,MERY a mea te rog ajutama DUMNEZEU SA ITI DEA FORTA NECESARA PENRTU TOT CEEA CE FACI cu drag FLORI

mmary spunea...

Draga Flory,

Adevarat a inviat!

Iti multumesc mult pentru cuvintele frumoase.Trebuie sa-ti spun ca toate necazurile noastre fac parte din Crucea pe care trebuie sa o purtam cu bucurie, niciunul dintre noi nu e scutit de ele , insa fiecare le simtim intr-un anumit fel in functie de atitudinea pe care noi o avem in fata lor.

Am gasit aceasta rugaciune frumoasa catre sfantul Anton care sper sa te ajute sa-ti dobandesti pacea , bucuria , curajul si speranta:

Rugăciune pentru timpuri de încercare

Slăvite sfinte Antoane, care ai dobândit de la Dumnezeu puterea de a învia morţi, trezeşte sufletul meu la o viaţă râvnică şi sfântă.

Slăvite sfinte Antoane, far de lumină al Bisericii şi al lumii, luminează-mi sufletul cu lumina adevărurilor cereşti.

Slăvite sfinte Antoane, gata întotdeauna şi puternic întru a veni în ajutor evlavioşilor tăi, în nenorocirilor lor, ajută-mă în necazul de faţă.

Slăvite sfinte Antoane, care de tânăr ai învăţat să-l învingi pe duşmanul sufletului, păzeşte şi apără sufletul meu de atacurile şi de ispitele lui grave.

Slăvite sfinte Antoane, crin neasemănat de nevinovăţie, nu lăsa ca sufletul meu să se păteze vreodată de urâciunea necurăţiei.

Slăvite sfinte Antoane, medic ceresc al atâtor bolnavi, însănătoşează sufletul meu de rănile păcatului şi îndreaptă-mi aplecările neorânduite.

Slăvite sfinte Antoane, călăuzeşte-mi sufletul pe marea furtunoasă a vieţii şi fă-mă să ajung la portul mântuirii veşnice.

Slăvite sfinte Antoane, scăparea celor condamnaţi de nedreptatea omenească, scapă sufletul meu de lanţurile păcatului, ca să nu cad în lanţurile grozavei dreptăţi dumnezeieşti.

Slăvite sfinte Antoane, prin mijlocirea căruia membrele tăiate se unesc iarăşi de trup redobândind viaţă, adu la unire cu Biserica lui Cristos pe toţi cei despărţiţi de dânsa.

Slăvite sfinte Antoane, care faci să se găsească lucrurile pierdute, ajută-mă să nu pierd niciodată harul lui Dumnezeu prin păcat; iar dacă din nefericire l-aş pierde, să-l regăsesc îndată pentru a nu-l pierde.

Slăvite sfinte Antoane, la tine aleargă tinerii şi bătrânii şi tu îi asculţi pe toţi; vin la tine şi eu sărmanul şi te rog să nu mă respingi. Ascultă-mă şi ajută-mă.

Slăvite sfinte Antoane, multe primejdii împresoară sufletul meu. Îndepărtează-le de la mine şi mântuieşte-mă.

Slăvite sfinte Antoane, priveşte spre lipsurile mele. Vorbeşte lui Dumnezeu cu limba ta făcătoare de minuni ca şi eu să fiu mângâiat şi ascultat.

Dumnezeu si Sfanta Fecioara Maria sa te binecuvanteze si sa te ocroteasca!

Anonim spunea...

Buna ziua.
Am si eu o problema,mi-am pierdut jobul acum 1 an de zile si nu mi-am gasit nimic.. Vreau sa ma sfatuiti ce pot citi pentru a mi se indeplini dorinta asta.
Doamne ajuta! si astept sfaturile dvs cu mare drag....

mmary spunea...

Draga Anonima, iti recomand sa faci o Novena catre Sfantul Anton ( 9 zile de marti ) si sa rostesti urmatoarea rugaciune zilnic pana cand se termina cele 9 saptamani:

Rugăciune pentru obţinerea unui serviciu

Sfinte Antoane, tu ai primit de la Dumnezeu darul de a-i ajuta pe cei nevoiaşi şi săraci, ajută-mă să-mi procur pâinea cea de toate zilele. Iată în ce greutăţi mă aflu eu (şi familia mea...). Nu ştiu ce să fac şi încotro să mă îndrept. Faptele tale minunate au aruncat o rază de speranţă şi în sufletul meu şi mă îndeamnă să alerg la mijlocirea ta.

Ştiu că Dumnezeu, care orânduieşte toate, cunoaşte starea mea, dar nu sunt vrednic să apar în faţa lui. De aceea cer sprijinul tău. Vin cu toată încrederea la tine, Sfinte Antoane! Ai milă de mine (şi de familia mea). Luminează mintea şi mişcă inima celor mai mari ca să ia o hotărâre bună în situaţia mea: fă-i să înţeleagă greutăţile în care mă zbat eu (şi familia mea).

Locul de muncă potrivit înseamnă pentru mine câştigarea celor necesare existenţei mele (şi a familiei). De aceea te rog ajută-mă să găsesc un serviciu potrivit, ca să trăiesc cinstit din munca mea. Nădăjduiesc că mă vei ajuta. Voi stărui în această rugăciune până când ea se va împlini. Amin.

Novena catre sfantul Anton o gasesti aici:

http://mmarysplendoareaiubirii.blogspot.ro/2012/01/novena-sfintului-anton.html

Dumnezeu sa te binecuvanteze , sa te ajute si sa te ocroteasca.

Anonim spunea...

Draga mmary sint S.....a sa-ti dau o noutate ,saptamina trecuta baiatul meu a venit acasa sa-mi spuna ca se intoarce acasa .Ma-m bucurat atit de mult si-am plins de bucurie.Sf Anton ne-a auzit rugamintea ,iti multumesc din tot sufletul mmary ce faci pt mine.Nu te voi uita niciodata,ma voi ruga pt tine si familia ta cum ar fi familia mea toata viata.Iti multumesc mmary iti multumesc . Doamne ajutane!

mmary spunea...

Draga mea S....,ii multumesc Domnului pentru aceasta minunata veste pe care mi-ai dat-o .

Laudat sa fii , Doamne Dumnezeul nostru!

Draga mea sper ca ai inceput si tu din nou aceste novene pe care le-am inceput ieri, da clik pe fotografia de sus , de sub titlul blogului ( unde scrie "Splendoarea Iubirii" ) deoarece eu m-am gandit si la tine , sa-ti gasesti si tu de lucru.

Iti multumesc din suflet pt. rugaciunile pe care le faci pt. familia mea.

Dumnezeu sa te binecuvanteze cu toate Harurile si Darurile Duhului Sfant!

Anonim spunea...

Draga mmary da am vazut novena si o fac ,m-am bucurat cind am vazut o fac cu mult drag si imi ieste de mare ajutor.Sf Rita imi da ajutor mmary ,de 2 zile ma sunat o prietena si mi-a spus ca are ceva de lucru pt mine. Azi am inceput sint doar 2 ore pe saptamina dar cu ceva se incepe. Femeia unde lucrez mi-a spus ca imi cauta si ia sa nu imi fac probleme. Dumnezeu ma ajuta mmary ,am fost disperata ,dar uite ca incet ,incet ma ajuta asa cum stie iel.Te imbratisez cu mult drag mmary si pe familia ta .Cu ajutorul lui Dumnezeu sper sa-ti dau vesti mai bune. Doame ajutane ! S......

mmary spunea...

Draga S..., azi prin tine si prin alte persoane care mi-au marturisit ajutorul primit in urma rugaciunilor,Dumnezeu mi-a umplut sufletul cu bucurie, u pace , cu si mai multa speranta si incredere.Incep sa se vada roadele rugaciunilor catre Sfantul Duh in multele suflete si acest fapt ma face cu adevarat fericita.

Dumnezeu sa va binecuvanteze pe toti cei care va rugati !

Aveti incredere caci si eu , umila copila pacatoasa a lui Isus , va incredintez zilnic Domnului si ofer Sfinte Liturghi pentru voi toti cei care ati scris , ati citit sau ati intrat pe acest blog.

Rugati-va cu curaj , incredere si speranta!

Anonim spunea...

Draga mmary da am vazut novena si o fac ,m-am bucurat cind am vazut o fac cu mult drag si imi ieste de mare ajutor.Sf Rita imi da ajutor mmary ,de 2 zile ma sunat o prietena si mi-a spus ca are ceva de lucru pt mine. Azi am inceput sint doar 2 ore pe saptamina dar cu ceva se incepe. Femeia unde lucrez mi-a spus ca imi cauta si ia sa nu imi fac probleme. Dumnezeu ma ajuta mmary ,am fost disperata ,dar uite ca incet ,incet ma ajuta asa cum stie iel.Te imbratisez cu mult drag mmary si pe familia ta .Cu ajutorul lui Dumnezeu sper sa-ti dau vesti mai bune. Doame ajutane ! S......

Dana spunea...

Buna ziua!! ieri am terminat novena Sf Anton si astazi am inceput novena Sf Rita,din ce ma rog mai mult mai rau imi merge, ma sint foarte agitata si rau sufleteste.Stau impreuna cu o persoana de 5 ani, ne-am inteles foarte bine, de 2 saptamani nu vine acasa si ma suna foarte rar, l-am intrebat ce am facut asa de rau si mi-a zis ca este o perioada rea pentru el si vrea sa stea asa, singur.. Ce ma sfatuiti?

Dana spunea...

Buna ziua! Ieri am terminat novena Sfantului Anton, iar astazi am inceput novena Sfintei Rita. Cu cat ma rog mai mult cu atat am rau imi merge. Stau impreuna cu o persoana de 5ani, iar de doua saptamani nu vine acasa si ma suna din cand in cand. Am vorbit cu el si mi-aspus ca este o perioada neagra, rea pentru el si vrea sa stea un pic linistit, nu stiu ce se intampla, nu am avut niciodata probleme pot sa zis ca aveam o relatie fericita. Ma simt foarte rau sufleteste, fara nici un ajutor. Ce ma sfatuiti?

mmary spunea...

Draga Dana , era normal sa-ti mearga mai rau in timp ce te rogi deoarece atunci cand doresti sa-ti schimbi viata , sa te apropii de Dumnezeu , atunci toate par ca sunt impotriva ta si parca totul merge mai rau.

Draga mea , daca ai avut o relatie de 5 ani fara a fi casatorita cu acel barbat , trebuie sa fii constienta ca din punct de vedere al lui Dumnezeu au fost 5 ani pe care i-ai trait in pacat, in desfranare ( imi pare rau ca suna atat de dur insa acesta e adevarul) . De aceea te rog sa-ti examinezi constiinta si sa faci o spovada buna , insa pentru a putea face bine acest lucru te rog sa faci mai intai o novena si catre Duhul Sfant pe care o gasesti aici:

http://mmarysplendoareaiubirii.blogspot.ro/2013/06/veniti-sa-ne-rugam-impreuna.html

Continua sa te rogi , sa te apropii de Dumnezeu si sa traiesti dupa sfanta Sa Vointa.

Drumul e greu pana cand incepi sa-l simti pe Dumnezeu insa pe urma totul devine usor si bucurie.

Dumnezeu sa te binecuvanteze cu infinita Sa iubire!

catalina spunea...

am si eu o intrebare:de cate ori si cate zile trebui spusa aceasta Rugaciune pt a ne ajuta in problemele pe care le avem?

Anonim spunea...

Buna ziua, sint Daniela,va scriu din Luxembourg, si in primul rind as vrea sa multumesc celei care a postat aceasta rugaciune catre sfinta Rita,care m-a ajutat sa trec peste perioada din viata mea in care am avut ginduri atit de negre si amare incit mi-a trecut prin minte chiar sa indraznesc sa gindesc sa mor cu voia mea,uitind ca nu mie mi-e dat sa decid. Citind unele dintre comentarii,imi dau seama ca situatia mea este una mai putin trista decit a multora de aici si mi-e rusine de felul in care am gindit.E adevarat ca sunt citiva ani de cind ma zbat sa dau o stabilitate vietii mele,caut un loc de munca permanent,asta e problema mea de fapt,somajul te marginalizeaza,te face sa fii furios si sa te intrebi daca dupa 45 de ani trebuie sa mori,cind tu vrei sa muncesti,ai bunavointa,si cind sa zici ca ai reusit,ntervine ceva,parca iti da cineva in cap si te trezesti de unde ai plecat fara sa stii de ce.Nu sunt o persoana care nu rateaza nici o slujba la biserica,dar nu adorm niciodata fara sa ma rog,si cind am gasit aceasta rugaciune parca mi s-a deschis sufletul.Miine am al doilea interviu pentru o slujba intr-o casa de batrini,infiintata de maicute,si nu stiu sigur daca o sa obtin postul,dar,merg cu incredere pentru ca este ceva ce mi-am dorit intotdeauna sa fac,sa ajut,si care nu are nici o legatura cu munca mea anterioara.
Indiferent de ce se va intimpla miine si in viata mea,doresc inca o data sa multumesc persoanei care acest blog,care mi-a dat ocazia sa imi descarc sufletul de amaraciune,si m-a invatat sa cred si sa sper.

mmary spunea...

Draga Daniela , mergi cu incredere maine la interviu deoarece dimineata voi oferi Domnului o sfanta Liturghie pentru tine.Ma bucur mult ca te-a ajutat aceasta rugaciune si ca gandurile tale sunt acum senine.

Te rog nu uita sa te spovedesti si sa te impartasesti cat mai des, doar asa Isus e cu adevarat prezent in viata ta.

Dumnezeu sa te binecuvanteze cu Spiritul Tau Sfant!

Anonim spunea...

te rog din toata inima,Sfanta Rita, AJUTA-MA!!!

Anonim spunea...

Doamna Mariana, va multumesc pentru cuvintele si rugaciunea pe care ati facut-o pentru mine azi dimineata. Am fost la interviu,si acum astept raspunsul pe care o sa il stiti si dumneavoastra de indata ce o sa-l cunosc si eu.
Cu Dumnezeu inainte si sper ca va fi bine.
Sa aveti parte numai de bine, de la toata lumea si o mica parte ,de aici de la Luxembourg dintr-o inima sincera.Eu ma trag din Cluj si cunosc bine si Gherla:).

mmary spunea...

Draga daniela , te rog nu-mi spune : "doamna" , am doar 39 de ani...

Eu spun sa astepti cu incredere raspunsul deoarece dimineata am platit o Sfanta Liturghie pe care am oferit-o pentru tine si pentru toti aceia care au scris aici ca au nevoie de un loc de munca.Cu siguranta Dumnezeu va face cum e mai bine pentru voi.

Iti multumesc pentru gandurile frumoase si ma rog ca Dumnezeu sa te binecuvanteze cu Spiritul Sau Sfant!

Astept sa vad daca ai primit postul. :)

Anonim spunea...

Am reusit sa primesc postul,draga Mariana,si vreau sa multumesc lui Dumnezeu,sfintei Rita care nu m-a lasat in necaz,tie pentru ca ai creat posibilitatea ca eu sa gasesc aceasta rugaciune,si ma rog pentru toti cei care au nevoie,sa ii ajute si pe ei sa-si gaseasca linistea si pacea in suflet.
Multumesc de mii de ori,Daniela

mmary spunea...

Draga mea , bucuria mea e nespus de mare pentru ca inca o data Dumnezeu ne arata ca El nu ne dezamageste niciodata.El e singurul caruia trebuie sa-i multumesti.

Avand in vedere ca azi e marti si eu v-am incredintat si Sfantului Anton , cred ca ar trebui sa-i multumesti facand o novena catre el , o novena de 9 marti .Vei avea parte doar de bucurii.

Dumnezeu sa te binecuvanteze si sa reverse asupra ta Pacea , Iubirea si Bucuria Sa!

Iti recomand cu drag aceasta novena pe are o poti face 9 zile la rand , sau 9 marti consecutive:

http://mmarysplendoareaiubirii.blogspot.ro/2013/06/veniti-sa-ne-rugam-impreuna.html

Anonim spunea...

Draga Mariana,am inceput ieri novena pe care mi-ai recomandat-o,iti multumesc si sa auzim numai de bine.

Ma rog pentru tine,pentru toti cei care sint in nevoie si pentru dusmanii mei ma rog,sa le dea Dumnezeu pace si liniste in suflet.
O zi plina de iubire,
Daniela

mmary spunea...

Daniela draga , mi-ai facut o mare bucurie si sunt sigura ca si sufletul tau va fi surazator si fericit in aceste zile .

Iti multumesc din suflet pentru rugaciuni.

Dumnezeu sa te binecuvanteze cu infinita Sa iubire!

Anonim spunea...

Buna-ziua,...Prietena buna, am si eu, mai multe necazuri..mi s-a restucturat postul,lucram in energie,..si trec prin multe stari,caci acum sunt somera ,am 49 de ani, sunt divortata de 10 ani..am avut un sot,plin de vicii ,alcoolic si femei, de care de abia in decembrie 2012 am reusit sa scap,..spun asta pentru ca,in tot acest timp,am coabitat..impreuna..intorcandu-se, acasa in 2003,sa ma roage sa ne impacam, pt.copilul nostru...am un baiat de 16 ani,acum...ei,..si a muncit cativa ani,dupa anul impacarii(2003),..mai apoi,nu a mai vrut sa munceasca..traia din banii munciti de mine..banuiesc, ca ma insela..bea mult, facea scandal,si uneori pleca de acasa..spunea ca pleaca la tara, la mama lui,dar sunt sigura ca ma insela..Locuia in casa mea,..beat fiind,a si ridicat mana la mine...eu l-am scos afara de 30 de ori si el,tot la mine venea,..Ei,eu deja ma saturasem de el,prezenta lui ma enerva,peste masura,multe din secretele mele, nu i le mai spune-am si faceam ce voiam....pe linga serviciul meu care a fost (in energie-it), am mai lucrat party-time, la un alt jobulet..tot it..la o gradi.particulara,..care a dat fal.pt.ca patroana nu a platit chiria la timp...ea a fost colega cu mine..(in energie),..si m-a rugat sa fac un imprumut,(pe numele meu),la pers.fizica..si am girat cu apartamentul meu..n-a platit ,la timp si acum mi-au luat casa..m-a nenorocit...e mult de povestit..draga mea,traiesc niste momente de groaza,..caci ei i-au spus ce-i care l-au cumparat, ca in 18 zile sa parasesc casa..De aceea te rog mult, roag-o pe Sf.Rita...sa ma ajute...in disperarea ,care o traiesc..am gasit site-ul asta si poate ma ajutati...nu vreau sa plec din casa mea...eu m-am rugat si ma rog in continuu ,cu lacrimi in ochi..si la Sf.Rita si la Bunul Iisus si la Parintele Arsenie Boca..pentru ca nu stii in ce disperare sunt...nu dorm noptile,...si nu stiu cum o sa le spun parintilor..pensionari,cu probl.destul de mari,de sanatate...Deci,crede-ma sunt terminata,..nu stiu cum sa rationalizez..in acest timp..,fara serviciu,divortata, ca nu se mai putea si am reusit,zic eu pt.totdeuna....ma stresa..groaznic..si acum aceasta lovitura cu,casa...nu stiu ce o sa ma fac..Te implor,roaga-te pentru mine la Sf.Rita,..sa ma ajute mai repede,..sa nu pierd casa...chiar daca semnaturile au fost facute...Te rog...mult,mult,mult...Fiul meu,imi spune:"Mami nu vreau,sa ne ia astia casa...spune-i lui Sf.Rita ,sa ne ajute", si acum vin eu si te conjur...roaga-te la Sf.Rita si nu ne lasati...Te rog...si o rog si pe Sf.Rita sa ne salveze...Im speranta,unui semn ct mai rapid, eu,Cristiana..acesta e numele meu,te rog roaga-te pentru mine si pentru baiatul meu Eugen sa nu ne pierdem casa...Roag-o pe Sf.Rita,sa faca,o minune imposibila,din imposibil,posibil...Te rog nu ma uita,buna Mary....In aceeasi masura,o rog pe Sf.Rita,sa aiba grija,mut de mine si de fiul meu...Sper sa nu te fi plictisit cu ale mele....dar te rog de milioane de ori...SALVATI-NE,!!!!! Iti multumesc,..suflet mare..,auzi-mi supararile si rugaminti-le..Astept,un semn....Cristiana si Eugen...24.06.2013, h:-11:14

mmary spunea...

Draga Cristiana , am citit cu atentie mesajul tau si imi pare sincer rau pentru ceea ce ti s-a intamplat.Te inteleg mai bine decat poate crezi.

Eu voi incepe chiar de azi sa ma rog pentru tine si intentiile tale , voi oferi si Liturghii sapatamana viitoare, insa cred ca trebuie sa fii constienta ca Dumnezeu nu lucreaza intotdeauna asa cum ne dorim noi.Uneori ne trimite incercari tocmai pentru a ne apropia de El sau pentru a ne darui pe urma mai multe lucruri bune.

Te rog frumos sa citesti cu atentie macar cateva dintre comentariile pe care le-am scris mai sus pentru a vedea ce atitudine trebuie sa avem in fata LUI.

Maine e marti , ziua Sfantului Anton, un sfant care face cu adevarat si repede miracole , iar eu voi incepe o noua novena catre el , catre milostivirea divina si catre Duhul Sfant , pentru tine si toti cei aflati in situatii asemanatoare .Ar fi bine sa o incepi si tu .O gasesti aici:

http://mmarysplendoareaiubirii.blogspot.ro/2013/06/veniti-sa-ne-rugam-impreuna.html

Ai incredere in Dumnezeu si ofera-te Milostivirii Sale!

Te rog sa imi mai dai vesti cand se mai schimba situatia.

Dumnezeu sa te binecuvanteze cu nesfarsitele comori ale iubirii si milostivirii Sale!

Anonim spunea...

buna ziua am citit comentarile aici despre sf rita care face minuni si av vrea sa povestesc si eu ce necazuri am si prin ce trec,am mai tinut sf rita dar nu mi sa indeplinit dorinta,necazul meu este ca de o luna si putin relatia mea nu mai merge bine cum era la inceput si am ramas si fara munca, si sincer nu mai stiu ce sa mai fac,am fost la biserica de fapt la mai multe si ma dat acatist ca sa fie bine cu mine si cu el,si inca st ft nelinistita ca nu vreau sa il pierd,as vrea sa stiu ca daca tii zile cu sf rita se va indeplini si dorintele mele.eu ma mai ma rog si al sf anton si sf marta,si merg la biserica mai tot timpul si ma rog zi si nopate,numai as vrea sa stiu ca daca tii zile lu sf rita o sa mi se indeplineasca as dori sa imi raspundeti,multumesc ft frumos si bunul dumnezeu sa ne ajute.

mmary spunea...

Draga mea , am citit randurile tale si am vazut ca te rogi mult, insa spune-mi sincer : cand te-ai spovedit ultima data? Sau de cate ori te-ai spovedit in viata?

De cate ori te-ai rugat Duhului Sfant sa vina sa se roage in tine?Dumnezeu nu este un aparat care implineste cereri daca spui cateva rugaciuni.

Dumnezeu vrea ca noi sa il cautam pentru ca dorim sa-l iubim si sa-i incredintam viata noastra, sa ne abandonam total sfintei Sale Vointe. Doar cand ne traim viata in acest Spirit putem fi siguri ca rugaciunile ne vor fi implinite si aceasta mai ales pentru ca atunci Duhul Sfant e cel care se roaga in noi .

Imi pare rau , dar oare cum crezi ca as putea eu sa-ti spun ca daca tii postul Sfintei Rita dorinta iti va fi cu siguranta implinita???

Daca cumva ceea ce ceri e un lucru rau, sau un lucru care contrar parerii tale iti va face rau? Daca omul cu care doresti sa ai o relatie nu e persoana potrivita pentru tine chiar daca tu esti indragostita de el?

Vezi , draga mea ( imi pare rau ca nu ti-ai scris numele pt. ca sa stiu si eu cu cine vorbesc) Dumnezeu e singurul care vede ce se va intampla in viitor , e singurul care vede ce este in inimile noastre si stie ce e mai bine pentru noi . De aceea atunci cand ne rugam trebuie sa ne incredintam total Vointei Sale.

Putem spune zeci de acatiste si face sute de novene , insa daca viata pe care o traim e pacatoasa , daca nu incercam sa traim asa cum ne doreste Isus : in puritate , lumina si iubire, in prezenta LUI ( adica sa mergem cat mai des la Biserica si sa ne Impartasim ) aceste rugaciuni nu ne vor face sa ne intalnim cu Dumnezeu chiar daca El le asculta.

Eu iti recomand si tie , si tuturor celor care scrieti aici si aveti probleme sa va rugati zilnic Duhului Sfant , sa-l invocati de zeci de ori pe zi caci doar atunci cad Duhul Sfant e prezent in inimile voastre veti gasi Lumina , bucuria , Pacea , iubirea.Cateva lucruri despre Sfantul Duh si cum trebuie sa-l invocati gasiti aici:

http://mmarysplendoareaiubirii.blogspot.ro/2013/06/duhul-sfant-striga-in-inima-noastra-cum.html

iar rugaciunile le gasiti aici:

http://mmarysplendoareaiubirii.blogspot.ro/2011/03/sfaturi-pentru-ca-rugaciunea-sa-ti.html

Rugati-va cu incredere , sinceritate , staruinta si curaj.

Dumnezeu sa va binecuvanteze cu Duhul Sfant si sa reverse asupra voastra toate Harurile si darurile Sale!

Anonim spunea...

multumesc ft frumos ca mai raspuns si numele meu este mariana si sincer va sp nu ma mai spovedtit de mult timp si am sa ma duc la biserica si o sa ma rog sa se faca voai tatalui meu ceresc,si mai ast sa imi raspundeti daca aveti aid de mess si adori sa mi lasati si asa va pot sp tot ceea ce mi sa imatmplat si bunul dumnezeu sa ne ajute.amin









Anonim spunea...

Draga Mariana, astazi am terminat novena Sfintului Anton, astept cu nerabdare sa incep munca de luni, am inceput demersurile sa incep studiile pentru licenta in stiinte sociale psihologie(la distanta),am spus la toata lumea despre blogul tau,despre minunile care mi se intimpla,sint atitia oameni necajiti care s-au bucurat ca si mine sa te gaseasca, macar atit am putut face pentru ei, si sa-i pomenesc in rugaciunile mele.Ai dreptate, Dumnezeu nu este un aparat de indeplinit dorinte, trebuie sa ne rugam sincer, si sa avem incredere ca El va sti de ce anume avem nevoie chiar daca nu coincide intotdeauna cu ceea ce credem ca ne face fericiti.
Vreau sa te mai intreb ceva, am inteles ca esti chiar din Mintiul Gherlii, am o prietena buna pe care nu am mai vazut-o de ani,este in Italia cea mai mare parte din timp,Natalia e numele ei, are un frate Florin, si o fetita Patricia .Oricum chiar de o stii sau nu, de-ti aduci aminte , pomeneste-o in rugaciunile tale, ca tare a mai avut de indurat fata aia, si e o buna si o rabdatoare.
Iti multumesc pentru toate draga Mariana, si imi permit sa te tin la curent cu viata mea din cind in cind.
Numai lumina si bucurie in suflet iti doresc din Luxembourg.Daniela

mmary spunea...

Draga Mariana, id-ul meu e:

mmary_99

iar adresa de email :

mmary_99@yahoo.com

Dumnezeu sa te binecuvanteze cu infinita Sa Iubire!

mmary spunea...

Draga Daniela,m-au bucurat mult cuvintele tale.Stii , azi , in timp ce ma rugam , Dumnezeu m-a inspirat sa-ti spun ca de acum inainte sa nu mai renunti la rugaciunile catre Duhul Sfant deoarece revarsa extrem de multe Haruri asupra ta.De aceea eu ti-as sugera ca de acum inainte sa spui mereu novena catre Duhul Sfant iar pentru prima intentia de rugaciune sa fie :

Doamne, Dumnezeul meu, te rog revarsa Duhul Tau Sfant sa binecuvanteaze toate persoanele cu care voi lucra.

Pe Natalia din pacate nu o cunosc insa ma voi ruga pentru ea.

Chiar te rog sa-mi spui ce ti se mai intampla , cum evoluezi, cum te apropii tot mai mult de Dumnezeu.

Dumnezeu sa te binecuvanteze cu Duhul Sau Sfant si cu toate Harurile Sale!

Anonim spunea...

Buna-dimineata, alinarea noastra..de cand,am scris buna Mary,am facut intr-una rugaciuni si la Sf.Anton,marti si la Sf.Rita , azi joi, nu stiu ce sa-ti spun...nu se vede inca nimic.,cred ca mai am de asteptat,..insa ma inchin la Dumnezeu,mai mut ca niciodata,..te rog in disperarea mea sa te rogi, sa ma ajute sa nu pierd apartamentul...nu stiu ce sa mai zic....Multumesc, si Dumnezeu sa ne ajute si sa ne calauzeasca pasii inspre mai bine..!!! Cristiana..

mmary spunea...

Draga Cristiana, daca ma numesti pe mine " alinarea noastra" si " buna Mary" sa stii ca esti pe o cale gresita.De ce?

Deoarece doar Dumnezeu e BUN cu adevarat , doar EL poate fi "alinarea noastra", doar El trebuie slavit si preamarit.

Eu sunt doar o sarmana fiinta pacatoasa care se straduieste , cu ajutorul Lui , sa-l iubeasca si sa-l slujeasca.

Draga Cristiana , asa cum am promis am oferit Liturghii pentru tine si pentru toti cei care ati scris aici si in aceste zile fac o novena catre Duhul Sfant , catre Milostivirea Divina si catre Sfantul Anton pentru voi si cred ca si voi trebuie sa incercati sa-l intalniti si sa va abandonati Lui in inima voastra.

Aveti incredere in El si rugati-va Duhului sfant sa va conduca inimile si vietile.

Dumnezeu sa va binecuvanteze cu Duhul Sfant si cu toate harurile Sale!

Anonim spunea...

Buna-Seara ! M-am gandit,ca nu fac,o gresala,..sau poate...scuze..,daca e cumva,..imi cer Iertare,...sunt trista,si descumpanita,ma rog incontinuu..te rog,nu ma uita...Roag-o pe Sf.Rita,sa ma ajute,sa ma salveze,pe mine si pe fiul meu...Doamne Ajuta !!! Imi cer Iertare, inca odata,si Multumesc,ca ma asculti...!!!

mmary spunea...

Cristiana,nu trebuie sa imi ceri mie iertare , practic nu mi-ai gresit cu nimic.
Sincer, insa, nu-mi place sa fiu laudata , alintata pe blog, etc. , mai ales ca eu nu am niciun merit deoarece Dumnezeu e cel care face totul pentru voi.

El va atrage spre mine , spre preoti , spre Biserica, spre inima voastra deoarece doreste , tanjeste sa va intalneasca si sa vi se descopere, sa va daruiasca iubirea si Milostivirea Sa nesfarsita.

De aceea Dumnezeu e singurul caruia trebuie sa-i multumiti , singurul pe care trebuie sa-L laudati , sa-L apreciati , sa-L iubiti, dar mai ales sa aveti INCREDERE deplina in El.

Te rog din suflet roaga-te Duhului Sfant mereu ,doar El iti poate aduce pacea , iubirea si bucuria in inima , iar daca nu poti spune mai multe rugaciuni catre El , repet-o pe aceasta de cate ori pe zi iti aduci aminte sau ai nevoie:

"Vino, Duhule Sfant, vino prin puternica mijlocire a Mariei, Mireasa ta preaiubita.
Lumineaza, te rugam, mintile noastre, inflacareaza inimile noastre si indeparteaza din ele tot ceea ce te intristeaza.
Amin."

Poti sa o scrii pe o hartie si sa o lipesti pe perete ca sa o vezi mereu.

Cat despre rugaciunile din partea mea te rog nu te indoi caci daca am spus ca ma rog cu ajutorul Domnului fac acest lucru zilnic si tot zilnic va daruiesc la Sfanta Liturghie lui Dumnezeu si Milostivirii Sale.

Dumnezeu sa te binecuvanteze cu Duhul Sau Sfant si cu toate Harurile si Darurile Sale!

Anonim spunea...

buna zua.trec si eu printr-un mare necaz..acum o luna m-am despartit de prietenul meu dupa o relatie de 5 ani...si asta numai din cauza greselilorlor mele..el acum este cu o fata de 2 sapt si imi ice ca nu mai crede ca ma mai pot schimba:(((((.i iubesc enorm, regret enorm si imi doresc din suflet sa il fac sa ma ierte..
oare acesta rugaciune ma va ajuta?

mmary spunea...

Draga Anonima , imi pare rau pentru situatia dramatica prin care treci . E bine ca ai constientizat ca tu ai gresit deoarece asa intelegi ce trebuie sa indrepti.

Rugaciunile cu siguranta te vor ajuta caci chiar daca iubitul tau nu se va intoarce la tine tu iti vei regasi pacea inimii si libertatea interioara, bucuria.

Roaga-te si incearca sa-l intalnesti pe Isus , sa-l cunosti, sa-ti doresti sa-L iubesti.Asa vei intalni cu adevarat fericirea.

Dumnezeu sa te binecuvanteze cu nesfarsitele comori ale iubirii si milostivirii Sale!

Anonim spunea...

Buna-ziua! Am facut rugaciunea de marti(Novena), catre Sf.Anton, si azi,rugaciunea de joi (Nonena),catre Sf.Rita..ma gandesc ca poate o sa ajunga si rugamintile mele si la Sf.Anton,si la Sf.Rita,..poate o sa reusesc sa vad,un semn, o liniste interoara,mai buna, o viata mai fara de stres..intr-un cuvant,un altceva,mai bun si mai nou,..nu vreau sa inteleg..si refuz sa cred ,ca mi-a fost harazit un asa mare necaz, cand eu sunt,un om bun, cu suflet bun...persoane din strinatate, cu care ma cunosc foarte bine,mi-au spus ca am un suflet nobil,de ce sa am eu asa o viata de grea si altii ,traiesc numai in huzur???? Nu??? Nu-i corect?! Dar,ma gandesc,ca voi gasi liniste in toate problemele,pana la urma...ma bizui,si pe ajutorul tau..si apoi pe rugaciunile,care le fac..sa numai traiesc,asa ..cu lacrimi in ochi..zilnic si deznadajduita..Rugamintea,mea cea mare este sa ma ajuti,.sa nu-mi pierd apartamentul...cu evlavie, Cristiana(sunt din Dr.Tr.Severin).

mmary spunea...

Draga Cristiana, ma bucur ca te rogi insa pt. a-ti gasi linistea trebuie sa faci mult mai mult.

In primul rand nu trebuie sa te mai raportezi la ceilalti , la modul lor de viata , deoarece acest lucru iti agraveaza starea.

Apoi , nu contest ca esti un om cu suflet bun , insa toti avem si greseli si de aceea cred ca ar trebui sa te apleci putin asupra acestor greseli, sa-ti examinezi bine constiinta si sa faci o spovada buna.Doar spovedindu-te si impartasindu-te cu Isus iti vei recapata linistea si pacea.Daca nu stii cum se face o spovada buna te rog sa-mi spui si te voi indruma.

Cat priveste ajutorul pe care ti-l pot oferi eu ( o sarmana fiinta pacatoasa) chiar azi se termina novena pe care am facut-o special pentru tine , pentru S..., si pentru toti cei care ati scris aici ca aveti necazuri.

In plus am oferit cateva Liturghii pt. voi si ma voi ruga in continuare, insa mai mult doar Dumnezeu poate face.

Curaj!

Sa stii ca si eu am in familie o persoana foarte draga care e in situatia ta, deja au fost vreo 4 licitatii pt. casa ei, dar inca nu s-a vandut insa ea a acceptat situatia si incearca sa mearga mai departe.

Dumnezeu sa te binecuvanteze cu Pacea , Iubirea si Bucuria Sa!

Anonim spunea...

Draga mmary,sa-ti dau o bucurie,ieri sefa de la hotel m-a sunat sa ma duc la munca,si tot ieri mau sunat si din alta parte .Draga mmary saptamina ce vine o sa-ti spun rezultatul .Dumnezeu nu grabeste si nu intirzie iel stie cind sa ne ajute.Sint tare multumita mmary,dupa atita disperare ,sf Anton si sf Rita mau ascultat,ii iubesc din tot sufletul.Iti multumesc mmary voi fi mereu cu tine si ma voi ruga pt tine asa cum faci tu pt mine,iesti un inger.Pt Cristina ma rog si ieu. Dumnezeu sa ne binecuvinteze si sa ne ocroteasca! S.....

mmary spunea...

Draga mea S....,eu nu ma indoiam deloc . Ma bucur mult pentru tine si iti multumesc ca te rogi pentru noi si pentru Cristiana.

Iti multumesc mult.

Dar din dar se face RAI.

Cu blandul Isus sa te binecuvanteze Fecioara de Sus!

Anonim spunea...

Buna-Seara!!! Iti multumesc pt.tot si lui S...ca s-a gandit la mine..si s-a rugat pt.mine,o sa fac,ce mi-ai spus, si te mai rog frumos sa-mi spui cum sa fac o spovada buna...Va multumesc,din suflet...si Dumnezeu sa te binecuvanteze si sa te ocroteasca si pe noi toti...Iti multumesc pt.toate sfaturile,rugaciunile si liturghiile facute...cu drag, Cristiana(D.T.Severin).

Anonim spunea...

Buna...Si azi, si ieri m-am rugat la Sf.Rita si ma rog mereu, zi si noapte,numai ca te rog,cand o sa fii putin mai libera,sa ma inveti cum se face o spovada buna...parca ma simt o idee,mai bine,nu foarte mult,...inca sunt marcata...traiesc cu grija, sau mai bine zis frica,sa nu vina cineva,crede-ma...nu as fi crezut,ca ajutand,o colega sa am atatea necazuri....Stiam,ca e riscant...girand cu apartamentul...dar,mereu ii spuneam,"sa nu cumva,vreodata sa patesc ceva",..m-am gandit ca e om serios,are si ea un baiat de 24 ani,...si practic pt.el,a zis sa fac asta,sa o ajut,...toate astea mi le spunea plangand,si eu acum sunt in pragul disperarii...dar,te-am gasit..pe tine si ma rog intr-una..Iti multumesc...pt.sfaturi, rugaciuni,si liturghii si deasemeni lui S..Doamne Ajuta !!!

Anonim spunea...

Iti multumesc,neincetat...sper,sa te anunt,..ca totul va fii mai bine..Dumnezeu sa fie cu tine si cu familia ta... Cu drag, Cristiana(Severin)

mmary spunea...

Draga Cristiana , acum sunt chiar foarte ocupata si nu am reusit sa sintetizez asa cum doream pregatirea pt. spovada , de aceea te rog frumos sa citesti cu rabdare cele 8 postari de la acest link :

http://mmarysplendoareaiubirii.blogspot.ro/search/label/Sfanta%20Spovedanie

La urmatoarele linkuri vei gasi postari care te vor ajuta sa-ti examinezi constiinta:

http://www.greco-catolic.ro/posturi.asp?postulmare=tainaspov&capitol=10

http://prcristianlaslo.wordpress.com/2011/11/13/o-buna-examinare-a-constiintei/

iar la acest link vei gasi intrebarile care te vor ajuta sa-ti constientizezi pacatele:

http://www.credinta-catolica.ro/lecturi/examinarea-constiintei/

da clik acolo unde scrie:

deschideti materialul recomandat

Daca tu acum faci doresti sa faci o spovada generala e bine sa raspunzi la toate intrebarile , chiar si la cele pentru copii.

Iti iei caietul langa tine si, de exemplu, incepi si citesti prima intrebare:

"M-am obişnuit să mă rog dimineaţa şi seara? (De exemplu făcându-mi Semnul Crucii şi spunând Tatăl nostru, Bucură-te, Marie, Slavă Tatălui?) "

nu trebuie sa scrii intrebarea pe caiet , meditezi si scrii doar raspunsul

de exemplu ar putea fi acesta:

Inca de cand eram copil nu obisnuiam sa ma rog in fiecare seara ( chiar daca poate uneori ma rugam)

si continui scriind raspunsul la a doua intrebare:

Nu am ascultat de parinti , am fost rebela , i-am jignit , nu i-am ajutat,i-am mintit de multe ori , nu i-am respectat ba chiar i-am barfit si jignit de foarte multe ori , etc... si pentru toate acestea Doamne Dumnezeul meu te rog sa ma ierti

te rog din toata inima, iarta-ma ...

si continui cu urmatoarele intrebarii...

si vei fi uimita cat de multe raspunsuri negative se vor strange

si vei constientiza cat de mult l-ai ranit pe Isus cu pacatele tale pe care trebuie sa le plangi si sa incerci , sa te straduiesti sa nu le mai faci.

Apoi , mergi in fata preotului cu hartia pe care ti-ai scris pacatele si cu adevarata cainta si cu o ferma hotarare de indreptare , cu incredere in marea Lui Milostivire iti citesti pacatele marturisindu-le cu toata inima, sigura fiind ca Isus este prezent langa tine si prin preot El iti da iertare de pacate.

Daca faci aceste lucruri cu sinceritate si seriozitate vei simti o bucurie greu de descris in cuvinte.

A trecut abia o luna de cand o tanara de 41 de ani m-a rugat sa o ajut deoarece era disperata.A facut tot ceea ce ti-am scris tie aici , a facut Novena catre Duhul Sfant si catre Sfantul Anton si acum e extrem de fericita si plina de pace si bucurie si problemele pe care le avea s-au rezolvat.Pe langa acestea a primit multe alte Haruri.

Sper sa-ti fie de ajutor tot ce ti-am scris.

Dumnezeu sa te binecuvanteze cu toate Harurile si Darurile Duhului Sfant!

Anonim spunea...

Buna-ziua! Nu am vesti bune;in curand trebuie sa eliberez,aici,in locuinta in care am crescut si mi-am adus pe lume copilul..Te rog,ajut-ma prin rugaciunile tale si cu ajutorul rugciunlor mele,la Sf.Rita,sa nu ma dea afara din apartament;sunt terminata..Te rog, mult,ajuta-ma!!!De cand ne-am "cunoscut",ma rog in disperare,roag-o pe Sf.Rita sa nu ma lase,...Multumesc,lui Isus,Sf.Rita..caci am bucuria de a ma ruga,multumesc, si te rog nu ma uita,sunt foarte disperata,azi sunt chemata, pt.a lua la cunostiinta,ca se mai vireaza niste bani,intr-un cont in banca,pt.apartamentul meu,si axi vreau sa negociez sa,a mai lase sa mai stau in "casa" mea INCA...si trebuie sa cedeze..sunt o mama,cu un copil minor...refuz sa cred,ca nu v-a vrea,peste 17 zile e si ziua copilului meu,implineste 16 ani...Te rog,ajuta-ma!!! Cristiana

mmary spunea...

Draga Cristiana, imi pare tare rau ca te simt asa disperata.Te rog sa ai curajul sa pui casa ta in bratele Milostivirii Divine si cu toata fiinta ta sa accepti sa se faca Voia Domnului .

Eu bineinteles ca ma rog in continuare pentru tine insa uneori Dumnezeu are alte planuri pentru noi.

Luna trecuta in siria au fost omorati 3 catolici , unul era preot, pur si simplu li s-au taiat capetele doar pentru ca erau crestini.Gandeste-te ce jertfa , dar si ce necaz pe familiile lor.Daca ai puterea uita-te la acest clip si vei vede curajul si credinta unor oameni care stiu ce li se va intampla si n-au scos un cuvant.Poate urmarind clipul , desi este ingrozitor , vei avea puterea sa-i multumesti lui Dumnezeu ca sunteti sanatosi:

https://www.youtube.com/watch?v=gTwJLergnDM

Ai incredere in Isus , draga Cristiana , caci El nu inchide niciodata o usa pana cand nu a deschis mai inainte un geam.

Dumnezeu sa te binecuvanteze cu Spiritul Sau Sfant si sa reverse asupra ta Pacea , Iubirea si Bucuria Sa!

Anonim spunea...

Draga Cristina dute la biserica si cauta carticica ,,TALISMANUL,,sau cauto pe net si scrieti-o si citesteo si poarto cu tine tot timpul si ai sa vezi ca nu iti va putea face nimenea nimic ,nu-ti va lua casa.Macar odata pe saptamina sa o citesti nu-ti va face nimenea nici un rau,si te rog poarto cu tine.Draga mea ai incredere in Dumnezeu .Doamne ajuto pe cristina.

Anonim spunea...

Adevarat ca rugandu-te te apropii de Dumnezeu, stiu ca toti suntem ascultati si primim raspuns la rugaciuni, negresit. Am facut aceasta novena pentru fetita mea , s-a nascut cu mici probleme,din feicire acum suntem pe drumul cel bun datorita acestor rugaciuni miraculoase.Sfintii au putere sa ne ajute si prin ei suntem mai aproape de dragul si bunul nostru Dumnezeu.Roaga-te si prin fiecare rugaciune te inatli spre Dumnezeu.Multumesc Sf Rita ca ai grija de fata mea, ajut-o sa se faca bine, sa fie un copil normal si sanatos la minte si la trup!Amin.

Unknown spunea...

Buna ma numesc. costy am sa va povestesc ceva..sa antmplat an anul 98 am avut un vis. legat de puteri divine..an mare am primit darul divin o voce an vis mia sp primeste acest dar..ajuta omenirea cand mam trezit din vis eram tot apa ...ceam vazut an vis...? o lumina alba ff lucitore ....concret mam speriat..dupa ce miam revenit am simtit ceva ce nu pot exprima an cuvinte o putere divina ...puteam face multe lucruri...simteam ca nu am bariere obstacole..era minunat...antrebare ..?de unde vine darul?de la dumnezeu ..sau de la cel rau?am folosit acest dar divin sami recuperez o suma de. bani de la o lucrare persona respectiva era o fire tapinara ai placea sa dea tepe ...dar cu mine. nu ia mers....an fine mam nascut an hunedora. o poveste de familie trista parinti nu se antelegeau prea bn....sau. despartit an ziua cand am plecat eu la armata....mam mutat an caras severin dupa armata..antre timp am deschis o firma. am mers bn cati va ani dar acum an prezent parca cineva mia facut vraji la casa sau la firma..totul a anceput sa mearga rau la capitolul finaciar afaceri..an dragoste am cunoscut o femeie anul trecut relatia nu a tinut mult 6luni dupa care neam despartit ...ce face strainatatea din oameni..ai desparte de iubire..Dumnezeu sa lucreze sa andrepte situatia. la firma la casa si ptr fericirea mea..doamne vindeca neputinta mea daruestemi videcare amin departeaza vrajile facute de dusmani oameni invidiosi...amin

Anonim spunea...

Draga Mariana, ma gindesc sa iti mai scriu din cind in cind sa iti dau vesti despre mine:).Ma gindesc la tine si te pomenesc in rugaciunile mele,(care poate nu sint din carte ,dar sint din inuma),in fiecare zi cind merg catre serrvici, si seara cind ma culc, sint atit de multumita, atit pentru faptul ca muncesc, dar mai ales ca mi-am gasit pacea si linistea sufleteasca.
Am sa te rog ceva,am o prietena Doina, ea a suferit o luxatie la sold si a schiopatat toata viata, dar acum starea ei s-a agravat,nu se stie exact din ce motiv, o semipareza sau un nerv presat, cert este ca efectiv isi tirie piciorul sting,si acest lucru o afecteaza pe toate planurile,se deplaseaza foarte greu, dar mai ales psihic,ea fiind o fire foarte activa.Eu am inceput o novena catre sfinta Rita pentru ea, o ameliorare, orice, si te rog daca vrei sa o pomenesti si tu in rugaciunile tale, mi se rupe sufletul cind ma gindesc la ea.
Si apoi, mai am o rugaminte, oricind, daca vreodata vei vrea sa vezi Luxemburgul, sa stii ca mi-ar face lumina in suflet sa ti-l arat:).Si cind spun asta sint serioasa, tu stii cum sint ardelenii, cind zic o vorba,apoi vorba e.
Iti trimit Mariana draga numai ginduri luminoase, asa cum e sufletul tau.
Daniela

Anonim spunea...

Doamne,da-mi puterea sa primesc cu suflet linistit,tot ce-mi va aduce ziua de miine.Da-mi puterea sa ma las cu totul in voia Ta cea sfinta si in fiecare clipa sa stai in preajma mea si intareste-ma.Orice veste va aduce ziua de miine,buna sau rea,invata-ma sa o primesc ,cu inima impacata si cu increderea neclintita ca Voita Ta sta asupra tuturora.Fie ca in tot ce fac si in tot ce spun,Voia Ta sa-mi stapineasca cugetul si simtirea,iar cind asupra mea vor veni imprejurari neasteptate ,ajuta-ma sa le implinesc,dupa voia Ta. Da-mi putereasa lucrez cu tarie si cu intelepciune fara sa stinjenesc sau sa amarasc pe aproapele meu.Ajuta-ma,Doamne,sa pot duce povara zilei de miine,cu toate cite le va aduce ea.Struneste-mi vointa si invata-ma sa ma rog,sa sper,Insuti,sa fii Cel ce se roaga in mine.AMIN! RURACIUNE DE ARHIMANDRITUL SOFRONIE s.....

Anonim spunea...

Sfanta Rita te rog sa mi rezolvi problema care nu Imi da liniste in tine in sfantul Anton de padova si in fecioara maria Imi pun toata increderea aveti grija de mine

Anonim spunea...

Sf RITA ajuto pe mama MARIA Si sora DANIELA sa se faca bine ca sint bolnave .Doamne ,dale sanatate intelegere si pace ,Doamne facase voia TA.Doamne ajutane!

Anonim spunea...

draga mea sint FLORI nu am mai scris nimic pentru tine si imicer scze dar am avut multe probleme si greutati,as avea o mare rugaminte la tine draga mea te rog din sufletul meu de mama sa faci o rugaciuna la sf rita impreuna cu mine pentru fetita mea BIANCA treca printro perioada grea cred ca sa indragostit de o persoana gresita,nu vede si nu aude nimic in jurul ei a uitat cum noi eu si sotul meu am crescuto eu ca mama simt ca acest baiat nu e pentru ea,are de facut un drum in viata sa invete sa isi faca un rost bun,te rog din suflet sa fi alaturi de mine tu si sf rita ma puteti ajuta sa am liniste a sufleteasca sa ma pot ruga cum faceam inainte

Anonim spunea...

as vrea ca aceasta sf minunata sa imi dea forta sa fiu alaturi de fetita mea sa o inteleg sa nu ma mai cert cu ea te rog din sufletul meu de mama sa imi dai un sfat sa ma inveti cum sa ma rog ce sa fac sint disperata am ajuns sa faC TENSIUNE SA STAU PROST CU SANATATEA fetita mea era normala ,ne iubea ne asculta invata f bine era un copil special, acum nu se recunoaste, astept cu mare drag raspunsul tau vstiu si cred ca alaturi de tine de draga mea sf rita voi reusi impreuna cu voi sa depasesc totul sa fie totul cum rea inainte, dumnezeu sf rita si fecioara maria sa fie mereu cu tine si familia ta flori cu mult drag

Anonim spunea...

Ajuta ma sf Rita carmen

mmary spunea...

Draga Flori, daca fetita ta e indragostita de acel baiat nu ai cum sa o convingi prin cuvinte sa renunte la el .Discutiile doar vor adanci conflictele .Cea mai buna solutie e rugaciunea.

Te rog incredinteaz-o pe Bianca Inimii Neprihanite a Mariei , binecuvanteaz-o mereu in gand pt. ca Spiritul sfant sa se reverse mereu asupra ei.Cat despre rugaciuni ti-as recomanda Novena aceasta:

http://mmarysplendoareaiubirii.blogspot.ro/2013/06/rugaciuni-puternice-o-novena.html

iar intentia de rugaciune sa-ti fie aceasta:

"Doamne , Dumnezeul nostru , prin Sfanta Fecioara Maria si prin mijlocirea Sfantului Anton, pentru meritele dureroaselor Patimi ale Domnului nostru Isus Cristos , pretiosul Tau Fiu, te rugam indeparteaza tot raul din viata noastra , din viata Biancai , si binecuvanteaza-ne cu Duhul tau cel Sfant!"

Ai incredere !

Ma voi ruga si eu pentru voi.

Dumnezeu sa va binecuvanteze cu Duhul Sau Sfant si cu toate harurile Sale!

Anonim spunea...

Si eu vreau sa multumesc din suflet Sf Rita pentru ca in 2010 m-a ajutat intr-o problema foarte grava si nu credeam ca am vreo solutie, dar ea a facut o minune cu mine. Acum iarasi am nevoie de ajutorul ei. Sf Rita te rog din suflet sa ma ajuti si de data asta! Mai fa o minune cu mine! Doamne ajuta!

Anonim spunea...

Draga mmary, scuzama ca nu ti-am scris pina acum.Tirziu si cu vesti bune, sint foarte multumita ca am gasit un loc de munca,si aproape de casa mmary ,cit am fost de disperata,Dumnezeu m-a ajutat,si m-a pus in miini bune ,seful ieste foarte multumit cu mine si ieu la fel.mmary iti multumesc din tot sufletul pentru ajutorul care l-am avut si il am de la tine ,am invatat multe de la tine si ma-m apropiat mai mult de Dumnezeu.Le multumesc din tot sufletul la sf RITA si la sf ANTON ca mau ajutat cind ia-m chemat .mmary in fiecare seara sint aici:,,Splendoarea Iubirii,, Am o adevarata prietena,te inbratisez cu mult drag ,si familia ta, draga mmary. DUMNEZEU SA TE BINECUVINTEZE CU PACEA SI IUBIREA SA, DOAMNE AJUTANE! S....A

Anonim spunea...

RUGACIUNE PT.INDREPTAREA UNUI COPIL . SFINTE ANTOANE ,ocrotitorul meu plin de rivna pt.mintuirea sufletelor ,fie-ti mila de durerea unei mame coplesita de nelinistea in care l-a aruncat nepasarea religioasa a propiului fiu .Tu care regasesti lucrurile pierdute ,fa ca fiul meu sa regaseasca in sfirsit calea crestineasca pe care a ratacit-o .Flacara credintei pare a fi stinsa in sufletul lui. Pasiunile si indiferenta ce-l impresoara i-au intunecat mintea si i-au slabit vointa .Tu deatitea ori ai infrint puterile iadului . Lumineaza-i mintea si dezvaluie-i inselaciunea diavolului ,ca sa recunoasca primejdia in care se afla sufletul sau,si -asemenea fiului ratacit-sa se reintoarca in bratele mamei sale ,spre bucuria Tatalui ceresc. AMIN. RUGACIUNE PT TOATE MAMELE. DOAMNE AJUTANE ! S....a

mmary spunea...

Draga S....a, ma bucur mult sa te simt multumita , mai ales ca nu demult simteam ca erai trista si adancita in suferinta.

Laudat si preamarit sa fie Isus!

Dumnezeu e atat de bun cu noi si nu ne dezamageste niciodata , cu atat mai ptin atunci cand ne indreptam cu sinceritate spre El, spre inima Lui.

Sfanta Fecioara si sfintii se roaga mereu pentru noi, ne sunt prieteni buni.

Am sa-ti ofer atat tie cat si celor care vor citi aici doua minunate rugaciuni ale Monseniorului Vladimir Ghika:

"Doamne Iisuse , fa sa fiu din ce in ce mai smerit si sa te iubesc din ce in ce mai mult.

Doamne Iisuse , indeparteaza de mine , daca pot sa ti-o cer, ocaziile de a comite pacate usoare.

Dumnezeul meu , nu lasati sa se stearga in mine sentimentele pe care le am uneori catre Dumnezeirea voastra atunci cand ma ajutati sa va iubesc.

Doamne, potoleste in mine toate sentimentele care ma indeparteaza de Calea Ta.

Doamne , ajuta-ma sa iubesc tot mai mult fapturile tale.

Dumnezeule indeparteaza valurile care acopera gandul meu si-l indeparteaza de realitate, de drumul catre moarte.

Dumnezeul meu , va rog cu tarie sa indepartati de la mine orice conversatie inutila sau periculoasa.

Dumnezeul meu ,tineti departe de mine orice ispita.Ajutati-ma in suferinta mea si protejati pe toti cei pe care i-ati iubit si pe care-i iubesc eu.

Sfanta Marie , noi suntem cu totii fii tai.Nu lasati , o , Mama,sa ne indepartam de drumul Fiului Isus.

Sfanta Marie, Maica lui Dumnezeu,rugati-va pentru poporul roman si nu permiteti ca flagelul razboiului sa se instapaneasca asupra lui.Amin"


" "Doamne , fa ca rugile mele si suferintele mele sa-i binecuvanteze pe toti cei pentru care trebuie sa mijlocesc in lumea aceasta si-n cealalta.Amin."

"Dumnezeu daruieste celor care daruiesc,Dumnezeu se daruieste celor care se daruiesc."
Monseniorul Vladimir Ghika

Va rog sa urmariti acest clip despre Monseniorul Vladimir Ghika , e necesar sufletelor noastre deoarece ne invata cum sa ne intalnim cu Dumnezeu:

https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=hESeco4oFKY#t=27

Dumnezeu sa te binecuvanteze cu Pacea , Iubirea si Bucuria Sa!

Anonim spunea...

Buna seara mie foarte greu nu ne mai intelegem cu tata nici intre frati am inpresia ca cineva ne face rau in familie ,si de 8 luni de zile mi'am facut documente sa plec peste hotare parca sunt inpetrita va rog mult sa ma ajutati

mmary spunea...

Draga Anonima,arfi fost bine sa-ti stiu numele pentru ca sa te pomenesc in rugaciuni.
Pentru a indeparta raul din familie e necesara spovada si impartasania caci asa te unesti cu Isus si rugaciunile iti sunt ascultate.
Eu , impreuna cu o prietena drag , vom incepe de luni aceasta novena pentru tine si pentru toti cei aflati in situatia ta:

http://mmarysplendoareaiubirii.blogspot.ro/2013/06/rugaciuni-puternice-o-novena.html

Ar fi bine sa faci si tu, incepand de luni , aceasta Novena impreuna cu noi.

Dumnezeu sa te binecuvanteze cu Iubirea si Milostivirea Sa!

Anonim spunea...

Buna ziua ma numesc ALIONA si va muntumesc mult de raspuns cu respect

Anonim spunea...

Ma scuzati sa vorbesc cu preotul sa ma spovedesc spun toate pacatele eu nu pot citi tot mesajul care mia'ti scris

mmary spunea...

Aliona,adresa mea de email e :
mmary_99@yahoo.com
scrie-mi sa vorbim pe email.
Oare de ce nu poti citi?
Cu blandul Isus sa te binecuvanteze Fecioara de Sus!

bulbuc84@mail.ru spunea...

Salut eu nu pot sa scriu pa adresa dumnevoastra imi spune ca nu exzista

bulbuc84@mail.ru spunea...

iti multumesc mult ,bine am sa incep si eu de luni sa citesc novena

bulbuc84@mail.ru spunea...

Ma scuzati sa citesc rugaciunea prima zi rugaciunea 1, a 2 zi rugaciunea 2 si asa mai departe,se citeste 9 zile se tine post ?

mmary spunea...

Da, Aliona , asa se face.Ti-am trimis un email i vei vedea ca adresa mea exista.Probabil ai uitat sa pui liniuta de jos.

Dumnezeu sa te binecuvanteze cu infinita Sa iubire!

bulbuc84@mail.ru spunea...

Buna seara eu am citit mesajul va multumesc mult

bulbuc84@mail.ru spunea...

Buna seara ce rugaciune pot sa citesc pentru a vinde casa urgent mersi

alex spunea...

Buna,va rog sa ma ajutati cu un sfat daca vi s-a mai intamplat si voua. Am facut si eu cununa de 15 joi a Sintei Rita pentru cineva drag iar dupa 1 saptamana sa zic asa au inceput sa ma urmareasca 2 numere e vorba de 6 si 13. Voi ce parere aveti cei care ati facu si voi cununa de rugaciuni vi s-a intamplat si voua. Tin s aanunt ca la apelurile de pe telefon unde imi arata numerul lor la acea persoana se blicheaza la 13 sau la 16 si numai acolo ci si la borne km, la ceas la minutar la km de la masina.... Oara ce sa fie acest lucru? Mi se intapla de la inceputul lui februarie pana in przent. Doamne ajuta si multumesc Sfintei Rita ca, cred cu tarie ca orice ar fi mi se va indeplini dorinta mea.

Anonim spunea...

DOAMNE AJUTA AM SI EU FOARTE MULTE DATORII SI NU POT SCAPA DE ELE MA ROG LA SF RITA SPER SA MA AJUTE SI PE MINE SUNT DISPERATA
DOAMNE AJUTA

Anonim spunea...

VA ROG SA/MI DATI UN SFAT CE POT SA FAC

Anonim spunea...

Buna ziua tatal meu are rautate in el si vorbeste rau despre credinta a dat si icoanele pe foc mie frica ca intr'o zi sa nu faca ceva mai rau ajutati'ma va rog din suflet ce rugaciune pot sa citesc ma numesc ALIONA

Anonim spunea...

DE CIND AM CITIT PARCA MAI RAU IMI MERGE DE CE

Anonim spunea...

AM UN NECAZ FOARTE MARE SUNT TERMINATA NU MAI SUPORT

Anonim spunea...

Buna ziua va rog din inima sa'mi da'ti sa citesc o rugaciune ca am un necaz mare si numia rau mi se intimpla am citit rugaciunea sf. Duh matysa noastra ne'a blestemat pe familia noastra sa nu avem noroc in viata ce sa citesc sa scap de blestemele estea ,Doamne ajuta'ma sa scap de rual facut

mmary spunea...

Draga Anonima,parerea mea e ca in acest caz trebuie sa mergi la biserica sa cauti un preot.El te va indruma si te va dezlega.

Pentru situatia in care spui ca esti as vrea sa-ti trimit o carte care te va ajuta .Scrie-mi pe email la :

mmary_99@yahoo.com

sau pe facebook : Mariana Mester- Mintiu Gherlii

scrie-mi un mesaj privat .

Dumnezeu sa te binecuvanteze Spiritul Sfant!

Anonim spunea...

da va multumesc de sfat Dumnezeu sa va aiba in paza

Anonim spunea...

Rugati-va su sufletul,iar Sfanta Rita o sa va asculte rugaciunea si o sa va calauzeasca pasii.

LUXOR201072 spunea...

Sfinte Preacuvioase Parinte Arsenie, indreptator al sufletelor noastre si tamaduitorul bolilor sufletesti si trupesti, ca cel ce ai impodobit cu adanc de cunoastere a fapturii omenesti, te rugam in vreme de durere si mahnire, cauta cu mila spre noi pacatosii fiii tai si mijloceste catre Preabunul nostru Mantuitor, iertare de pacate si vindecare de toata neputinta.

Parinte Sfinte care ai mare indrazneala in fata Tronului Ceresc, te chemam cu mare lacrimi, dar cu nadejde ca cele spre vindecare sufleteasca si trupeasca, spre mantuire si sfintire, le vom dobandi prin tine, cel ce ne-ai incredintat prin aceste cuvinte:” Eu ma duc, dar de acolo de unde voi fi, am sa va ajut mai mult ca si pana acum”.

Dupa cum in viata pe cei aflati in mari necazuri si suferinte cumplite ii tamaduiai indata, asa si acum pe noi cei pacatosi, insa chemati cu dragoste la mormantul tau incununat cu har ceresc si flori, ne primeste si ne mangaie, sfant si bun Parinte. Ne scoate din negura pacatelor si a patimilor. Daruieste-ne binecuvantarea ca sa purtam crucea vietii spre inviere si luminare desavarsita.

Doctor si tamaduitor de orice suferinta, te rugam, vindeca- ne pe noi, fiii tai si pe cei ce ii aducem in lacrimi si rugaciuni la crucea sfanta a mormantului tau, izvorator de pace, har si binecuvantarea ta de bun si sfant Parinte, iti multumim si te rugam sa ne fii mereu aproape cu rugaciunea si ajutorul ce ni-l aduci din Cerul Sfant spre slava marelui si minunatului nostru Dumnezeu si spre a sufletelor noastre mantuire. Amin.

Anonim spunea...

Imi poate spune cineva unde este Sfanta Rita?

Anonim spunea...

IULIANA AM UN NECAZ MARE CU DOI COPII SA-U BATUT SI ACUM SINT CERCETATI DE POL EU CA MAMA SUFAR SI VA ROG DIN SUFLET AJUTATIMA CU O RUGACIUNE SAU MAI MULTESI VA ROG SI PE VOI SA VA RUGATI CU MINE.VA MULTUMESC DIN SUFLET AMIN

Anonim spunea...

luci multumeste sfimtei fecioare din juquila si publica rugaciunea in ziua a 9 de rugaciune RUGACIUNE MIRACULOASA PENTRU FECIOARA DIN JUQUILA
(o aparitie miraculoasa a unei statui a Fecioarei facatoare de minuni dintr-o biserica din Mexic)

Se face 9 zile la rind, in fiecare zi se aprinde o lumanare alba. In a noua zi publicati rugaciunea. Se pun 3 dorinte-una de bani(afaceri) si doua imposibile. Ele se vor indeplini chiar daca nu va vine sa credeti.

Rugaciunea:

Maica iubita, sfinta Fecioara din Juquila
Fecioara a sperantei noastre, iarta-mi pacatele pentru ca sint multe
viata noastra e a ta, fereste-ne de tot raul
si daca in aceasta lume de nedreptate, mizerie si pacat
vezi ca viata noastra a luat-o razna
nu ne abandona!

Maica iubita protejeaza pelerinii
Fii alaturi de noi in toate drumurile noastre!
Acopera-i cu mantia ta pe sarmanii fara ajutor
Si painea care le-a fost furata, da-le-o inapoi!
Fii langa noi toata viata noastra si
elibereaza-ne de orice tip de pacat! Amen!

Ii multumesc Fecioarei din Juquila pentru toate favorurile primite! Amen!

Se spune de 9 ori Bucura-te Marie

Bucura-te Marie plina de har Domnul este cu tine
binecuvantata esti tu intre femei
si binecuvantat este rodul pantecelui tau Iisus.
Sfinta Marie maica lui Dumnezeu
roaga-te pentru noi pacatosii

Anonim spunea...

rugaciunea parintelui gherontie este de mare ajutor doamne intoarce la bunatate si rugaciune pe toti dusmani si vrajmasii mei se spune de 30 de ori pe zi 40 de zile

FLORICA spunea...

sfanta rita te rog ,roagate pentru mine si familia mea,tu deja sti problemele mele ,te rog din suflet sa mi indeplinesti dorintele,si scapama de suferinta

adrian spunea...

buna seara tot timpu ma rog la dumnezeu sa am si eu o iubita poate acuma cin ma rog la sfinta rit poate dumneseu ma ajuta

Anonim spunea...

Doamne ajuta azi e prima zi cid ma rog la acest sfint

maria spunea...

maria ma rog pt ajutoru copilor mei

Anonim spunea...

Doamne ajuta-ma sa te iubesc mai mult !Iti multumesc ca ma ajuti ,iti multumesc,ca ma auzi cind eu te chiem ,iti multumesc Doamne !

Anonim spunea...

buna ziua sunt foarte necajita fratele meu si toata lumea ma uraste va rog sa ma ajuta;ti si la serviciu este tensionat zi de zi sunt batjocorita va rog din inima sa ma ajutati

mmary spunea...

Draga mea, imi pare rau pentru situatia ta, ma voi ruga pentru tine.Dincolo de orice cuvinte ti-as spune eu cred ca cel mai bun raspuns il vei afla daca vei urmari acest film:

http://mmarysplendoareaiubirii.blogspot.ro/2014/01/bakhita-from-slave-to-sainto.html

Dumnezeu sa te binecuvanteze cu nesfarsitele comori ale milostivirii Sale si sa te ocroteasca in fiecare clipa.

Ps:Daca nu stii cum sa copiezi acest link da clik pe poza cu Isus care e postata chiar sub titlul blogului ( acolo unde scrie "Splendoarea Iubirii" )

Unknown spunea...

salut multumesc din suflet o sa incerc sal copii ,bine de azi seara ma rog si eu ,imi este foarte greu cele bune

Anonim spunea...

doamne ajuta'ma sa fie totul bine in viata mea

Anonim spunea...

BUNA SEARA CE ACATIST SA CITESC SUNT NECAJITA SI NU REUSESC NIMIC SUNT CONVINSA CA CINEVA IMI FACE VRAJI

Anonim spunea...

sfanta rita ajuta pe toata lumea. ii multumesc din suflet si voi continua sa ma rog ei pt ca ajuta pe toti cei care au nevoie

Anonim spunea...

Rugaciunea Sf. Marta este o rugaciune foarte puternica care se spune timp de 9 marti. In timpul rugaciunii se aprinde o lumanare de la biserica.




"Sfanta Marta, ma indrept catre tine plina de incredere cerandu-ti ajutor. Cred cu tarie ca ma vei ajuta si ma vei sprijini cand mi-e greu. Spre a-ti arata recunostinta mea, iti fagaduiesc sa fac cunoscuta si altora aceasta rugaciue. Te rog cu umilinta sa imi aduci alinare in suferintele si necazurile mele. In numele negraitei bucurii care ti-a cuprins inima cand i-ai oferit adapost Mantuitorului in casa ta din Betania, te implor roaga-te pentru noi si familia mea ca sa-l pastram pe Dumnezeu in inimi, astfel incat sa ne invrednicim a primi ajutor in nevoile noastre, mai ales in durerea care ma copleseste acum...................... (aici se spune dorinta, aceeasi cele 9 marti la rand). Te implor ajutatoarea celor aflati in suferinta, infrange orice greutate precum ai infrant balaurul care zace la picioarele tale.


Se spune Tatal Nostru o data.
Si de trei ori: Bucura-te Marie, cea plina de har, Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei si binecuvantat este rodul trupului tau Iisus. Sfanta Marie, Maica lui Dumnezeu, roaga-te pentru noi pacatosii, acum si in ceasul mortii noastre. Amin.

Sfanta Marta, roaga-te pentru mine si familia mea.

Unknown spunea...

este adevarat,si eu am citit aceasta rugaciune si m-a ajutat fff mult,dar tb sa credeti

Anonim spunea...

Buna ziua am gasit aceasta pagina imi place mult ,se tine post si se pune 2 dorinte// o zi buna

Anonim spunea...

O, Sfinte Iuda Tadeu, ruda a Domnului nostru Iisus Hristos, apostol si martir glorios, stralucit in virtuti si puternic in minuni, credincios si grabnic ajutator al celor ce te

cinstesc si se incred in tine, priveste cu ochi milostivi la cel ce astazi alearga la tine si cere mijlocirea ta.

Tu ai dobandit de la Dumnezeu darul de a ajuta indeosebi pe acei care au pierdut aproape orice speranta si se afla in pragul disperarii.
Priveste deci la mine si vezi in ce stramtorare ma aflu. Viata mea este o viata de suferinta. Zilele mele sunt pline de durere si necaz, sufletul meu este o mare amaraciune.

Cararile mele sunt pline de suspine si lacrimi si fara griji mistuitoare care imi macina toata puterea de viata.
Nelinistea, disperarea si lipsa de incredere in ajutorul de sus imi coplesesc de multe ori sufletul, astfel incat mi se pare ca providenta dumnezeiasca m-ar fi parasit. Atunci

sufletul meu se umple de intuneric, credinta se clatina, inima mea slabeste si disperarea se furiseaza in suflet vrand sa se faca stapana peste mine,
O, Sfinte Iuda Tadeu, tu nu ma poti lasa in starea aceasta grozava. La tine alerg, pe tine te rog, ajuta-mi. Asculta te rog, rugamintea mea! Nu ma voi departa de tine pana

cand nu ma vei asculta. Grabeste-te si vino-mi te rog in ajutor si nu ma lasa ca increderea mea in tine sa fie rusinata. Fie ca prin mijlocirea ta sa se preamareasca si intru mine

nesfarsita milostivire a lui Dumnezeu. Asculta-mi rugaciunea mai ales in necazul meu cel mare pe care il am acum si da-mi grabnicul tau ajutor in ( se marturiseste necazul ).
Nu lasa ca sufletul meu sa ramana zdrobit de aceasta lovitura a durerii si sa cada in disperare. Asculta-ma o, Sfinte Iuda Tadeu, implineste-mi rugamintea si eu iti voi fi

recunscator in toate zilele mele.

Te voi cinsti ca pe cel mai de seama ajutator al meu.

Voi multumi lui Dumnezeu pentru mijlocirea ta si voi raspandi pe cat imi va sta in putere cinstirea ta intre oameni. Amin.

Anonim spunea...

O, Sfinte Iuda Tadeu, ruda a Domnului nostru Iisus Hristos, apostol si martir glorios, stralucit in virtuti si puternic in minuni, credincios si grabnic ajutator al celor ce te

cinstesc si se incred in tine, priveste cu ochi milostivi la cel ce astazi alearga la tine si cere mijlocirea ta.

Tu ai dobandit de la Dumnezeu darul de a ajuta indeosebi pe acei care au pierdut aproape orice speranta si se afla in pragul disperarii.
Priveste deci la mine si vezi in ce stramtorare ma aflu. Viata mea este o viata de suferinta. Zilele mele sunt pline de durere si necaz, sufletul meu este o mare amaraciune.

Cararile mele sunt pline de suspine si lacrimi si fara griji mistuitoare care imi macina toata puterea de viata.
Nelinistea, disperarea si lipsa de incredere in ajutorul de sus imi coplesesc de multe ori sufletul, astfel incat mi se pare ca providenta dumnezeiasca m-ar fi parasit. Atunci

sufletul meu se umple de intuneric, credinta se clatina, inima mea slabeste si disperarea se furiseaza in suflet vrand sa se faca stapana peste mine,
O, Sfinte Iuda Tadeu, tu nu ma poti lasa in starea aceasta grozava. La tine alerg, pe tine te rog, ajuta-mi. Asculta te rog, rugamintea mea! Nu ma voi departa de tine pana

cand nu ma vei asculta. Grabeste-te si vino-mi te rog in ajutor si nu ma lasa ca increderea mea in tine sa fie rusinata. Fie ca prin mijlocirea ta sa se preamareasca si intru mine

nesfarsita milostivire a lui Dumnezeu. Asculta-mi rugaciunea mai ales in necazul meu cel mare pe care il am acum si da-mi grabnicul tau ajutor in ( se marturiseste necazul ).
Nu lasa ca sufletul meu sa ramana zdrobit de aceasta lovitura a durerii si sa cada in disperare. Asculta-ma o, Sfinte Iuda Tadeu, implineste-mi rugamintea si eu iti voi fi

recunscator in toate zilele mele.

Te voi cinsti ca pe cel mai de seama ajutator al meu.

Voi multumi lui Dumnezeu pentru mijlocirea ta si voi raspandi pe cat imi va sta in putere cinstirea ta intre oameni. Amin.

Anonim spunea...


Buna ziua!As dori sa va spun si eu o rugaciune facatoare de minuni.

Se face 9 zile la rand si in fiecare zi se aprinde o lumanare alba.
In a 9 zi, publicati rugaciunea.
Se pun 3 dorinte-una de bani si 2 imposibile.Ele se vor implini chiar daca nu credeti.
Rugaciunea: "Maica iubita,Sfanta Fecioara din Juquila,Fecioara a sparantei noastre,iarta-mi pacatele pentru ca sunt multe,viata noastra e a ta,fereste-ne de tot raul si daca in aceasta lume de nedreptate,mizerie si pacat vezi ca viata noastra a luat-o razana nu ne abandona! Maica iubita protejeaza pelerinii. Fii alaturi de noi in toate drumurile noastre! Acopera-i cu mantia ta pe sarmanii fara ajutor si painea care le-a fost furata,da-le-o inapoi! Fii langa noi toata viata noastra si elibereaza-ne de orice tip de pacat!
Amen!II
Multumesc Fecioarei din Juquila pentru toate favorurile primite!
Amen!
Se spune de 9 ori "Bucura-te Marie! Bucura-te Marie cea plina de har, Domnul este cu tine! Binecuvantata esti tu intre femei si binecuvantat este rodul pantecelui tau Iisus! Sfanta Marie, Maica lui Dumnezeu, roaga-te pentru noi pacatosii acum si in ceasul mortii noastre!
Amen!

Ionela spunea...

Dragi cititori si crestini, Sfanta Rita chiar face minuni, va rog citi-o si veti vedea. Cu drag recomand aceasta rugaciune. Sfanta Rita fii laudata pentru tot ajutorul care il daruiesti.

Anonim spunea...

Rugaciune in cazuri imposibile catre Sf Rita de Cascia O, Sf Rita ,cerul sa intunecat asupra mea ,rugaciunea nu mai patrunde pina la tronul lui Dumnezeu .Stiu prea bine ca pacatele sunt singura cauza a pedepselor care ma lovesc .Curajul de a ma indrepta catre Isus cel rastignit este slabit ,deoarece de atitea ori am dispretuit mila Sa si acum ii simt minia teribila .Mina sa apasa greu asupra mea . Vad ca nu merit iertare si cu inima indurerata imi depling starea nenorocita . Spune tu ,o ,Sf Rita ,oare trebuie sa pierd orice speranta ? NU !Isus ne-a dat prin tine o protectoare puternica ca sa dobindesti de la iertarea pacatelor mele grele si vointa ferma de a nu-l mai supara . Cu aceasta hotarire in inima si pe buze ,ma indrept catre tine ,o,Sf Rita facatoare de minuni ,si te rog sa obti de la Isus harul .......atit de trebuincios in incercarea in care ma aflu ,obstenit ,dezolat si parasit de toti.Ajunge un singur cuvint al tau,o,Sf Rita ,si cerul se va deschide iarasi pt.mine ,spre a-mi aduce iertare si mila .AMIN Se spune:de 3 ori Tatal nostru Bucurate Marie si Slava Tatalui s....a

Anonim spunea...

domne dumnezeule vin cu lacrimi de umilinta si te rog cu sf rita sami ajuti la necazul coopilor mei

dany spunea...

Sfinta Rita ma rog tie pentru implinirea tuturor dorintelor si ai grija de noi pacatosii!

dany spunea...

Sfinta Rita ma rog tie pentru implinirea tuturor dorintelor si ai grija de noi pacatosii!Dane sanatate Sfinta Rita mie si familiei mele pentru a ne bucura de toate bunatatile pe care ni le oferi MULTUMIM!

Anonim spunea...

Buna seara ma scuza.ti vreau Sa ma rog SI EU am problems Mari mersi mult

Anonim spunea...

roagate sf Rita petru mine si familia mea pentru implinirea tuturor dorintelor si aparane de tot cei rau si revarsa asupra noastra tot binele! Doamne ajuta!

Anonim spunea...

multumesc din suflet ptr ajutorul dat si toti trandafirii din lume tii daruiesc rugaciunea ma ajutat amin

Anonim spunea...

Buna...nici nu stiu cum sa incep....am o relatia serioasa totul a fost bine pana acum cate zile cand a inceput sa se raceasca din seninimi zice ca eu nu am facut nimik pt relatia asta si alte lucruri ....acum suntem la distanta....ma suna cand vorbeste frumos cand incepe iar...eu nu cred in vraji si altele dar cineva este care face asta pt ca au zis mai multi...sunt cateva persoane care au facut rau familuei mele cu ajutorul farnecelor iar acum se tibe de mine......

Anonim spunea...

Stiu sigur ca se tin niste persoabe de capul meu.....pt ca au mai facut asa si cu altele...si intre noi a fost totul fff frumos si serios sivdeodata s.a racit...stiu ca nu are alta persoana in viata lui....ce as putea face sa fie totul ca la inceput ?sa.l lumineze dumnezeu.va rog din inina ajutati.ma .....specific sunt o persoana cu frica lui dumbezeu si credincioasa

Anonim spunea...

SF RITA ROAGATE PENTRU MINE PACATOSUL,PENTRU IMPLINIREA TUTUROR DORINTELOR SI PENTRU SANATATE INTELEGERE,SI IERTAREA PACATELOR.DOAMNE AJUTA.AMIN

Anonim spunea...

Buna ziua, numele meu este Alexandra ai am un mare necaz pe care simt nevoia sa vi-l împărtășesc poate ma puteți ajuta! Tatăl meu a plecat de acasa in urma cu 6 luni pentru o alta femeie, părăsind-o pe mama dupa o căsnicie de 34 de ani. Mama este de neconsolat, iar acum o săptămana a venit si cererea de divort din partea lui. Eu am încercat sa vorbesc cu el, sa-i explic cât de mult greșește, sa-l rog sa vina înapoi acasa, dar degeaba! Simt ca aceasta femeie nefasta are o influența neobișnuit de puternica asupra lui.
Avem nevoie de o minune pentru ca el sa se întoarcă in sânul familiei. Va rog sa-mi spune-ti o rugăciune eficientă pentru a-mi aduce tatăl înapoi acasă si pentru a-i deschide ochii si sufletul către noi, familia lui!

Anonim spunea...

Sa fie intrun ceas bun

Anonim spunea...

te implor o Sfântă Rita ajută-mă... dă-mi cea ce ți-am cerut... în Tine sper și am mare încredere... ajută-mă te rog... Amin

Anonim spunea...

Buna. Acum un an am intrat intr-o relatie care m-a facut f fericita. De vreo 2 luni au inceput problemele, el si-a luat bagajele si a plecat de acasa. Saptamana trecuta ne-am intalnit, mi-a spus ca ii este greu fara mine si ca tine la mine. Saptamana aceasta si-a schimbat parerea, a zis ca a facut o greseala si ca despartirea este definitiva, ca nu mai tine la mine , ca nu-si mai doreste relatia, ca nu a fost fericit.
Intr-un fel .. nu ma pot indeparta de el, pt ca simt ca e ceva in sufletul lui pe care el nu-l lasa sa iasa la suprafata. Ii zic sa nu se indeparteze, sa lase timpul sa decida pt noi. Dar el parca se incapataneaza sa nu mai aiba legatura cu mine. Ma respinge, nu vb cu mine, nu ma mai cauta.

Ce pot face? Cum pot sa ma rog pt o minune in viata mea? Cum pot sa vad ca ceva se intampla bine in viata mea si el vine inapoi acasa unde ne-a fost cel mai bine?

axinteviorica spunea...

Doamne , ai mila de familia mea !Ocroteste-mi copiii in tot ce fac !Ajuta-i sa razbeasca fiecare in domeniul lui ! Iarta-i de pacatele facute cu voie sau fara voie ! Roaga-te pentru noi , pentru sanatate , credinta , intelepciune ,reusita in viata , fereste-ne de intamplari neprevazute si rele , de boli si necazuri , ocroteste-mi familia , copiii si nepotii ! Nu ne parasi ,Doamne , ca numai tu ne-ai mai ramas !

Durere spunea...

De durerea ce o am in suflet nu am putere sa ma rog ...dar am nadejde si credinta ca Sf.Rita o sa faca o minune...va rog sa va rugati si ptr s usurarea suferintei mele

Anonim spunea...

M am rugat si eu Domnului Isus Hristos, Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, Sfantului Nectarie si Sfintei Rita pentru ca mamea mea sa se faca bine. Rugaciunile mele au fost ascultate si multumesc Domnului pentru nemasurata sa mila fata de noi cei pacatosi.Doamne ajuta ne in vecii vecilor.Amin.

Unknown spunea...

Amin

Anonim spunea...

Din luna ianuarie sau februarie am inceput sa ma rog la Sf. Rita pentru indeplinirea dorintei mele arzatoare. Cu mare suferinta si disperare m-am adresat sfintei Rita sa ma ajute. Am facut aceste rugaciuni timp de 7 zile consecutiv si la sfarsitul acestor zile asteptam minunea. Increderea si disperarea ma faceau sa cred ca este suficient pentru a imi vedea dorinta indeplinita. Am renuntat si mi-am spus ca nu se poate nic macar Sf. Rita sa ma ajute pentru ca lupt pentru o cauza pierduta. Daca eu am abandonat rugamintea se pare ca Sf. Rita nu a abandonat. Suntem in luna iunie si pot sa va marturisesc ca dorinta mea s-a indeplinit. In luna mai, in ultima saptamana Sf. Rita mi-a adus minunea si acum ma bucur de asta. Vreau sa stiti ca minunile au loc, sunt adevarate! Sunt fericita si ma rog in continuare! Sf. Rita si Sf. Maria se roaga pentru noi!
Giorgiana

Lucian spunea...

Tu îi ajuţi pe toţi cei care aleargă cu încredere la tine. Ascultă-mă şi pe mine şi împlineşte-mi cererea, atât de miraculos cum numai tu ştii să o faci.

Anonim spunea...

Ii multumesc Sfintei Rita. Ea este sfanta sufletului meu si m-a ajutat in toate necazurile, rugandu,-ma la ea zilnic. Multumesc, sfanta sufletelor necajite si disperate!

Unknown spunea...

se poate face si acasă novena cu sf rota trebuie si lummare si de cate ori spunemi cu bucurate fecioara si semnul cruci tatăl nostru spunemi de trei ori va rog un răspuns mulțumesc asi vrea sa fac si eu cu sf rita

Unknown spunea...

Ma numesesc marcelina si de citeva zile am auzit de sfinta rita iar de atunci ma rog in fiecare seara sa raman insarcinata cu sotul meu care suntem de 20 de ani impreuna sfinta rita ajuta-ma

Unknown spunea...

multumesc di suflet sfintei Rita pentru va mi a asculta rugaciunea si mi a inplinit dorinta este o adevarat facatoare de mununi multumesc di suflet❤

Anonim spunea...

Bună ziua. Am o mare cumpănă și necaz . Niciodată nu am fost un mare credincios și regret enorm de mult greșelile făcute. Se puteau evita cu multe dar de multe ori răutatea iese din noi sub forma de păcate. Astăzi in prag de mare necaz am descoperit-o pe Sfânta Rita și parca mi sa iluminat inima Franța. Spart ca milostenia dânsei și bunătatea ei nesfârșită si mila lui Dumnezeu sa ma ajute sa trec cu bine peste aceasta greutate. Amin

Unknown spunea...

Mulțumesc frumos sfintei Rita pentru ajutorul care mi l-a dat.!!!

Anonim spunea...

Buna seara,eu sunt Andreea și am 34 de ani,încă sunt nemăritată și aș dori un sfat ,cum sa mă mai rog la Bunul Dumnezeu să îmi intemeiez o familie,sunt dezamăgită..poate că așa îmi e soarta..nu știu ce să mai cred..
Doamne ajuta și vă mulțumesc pentru timpul acordat! ��

Unknown spunea...

Multumesc, Sfânta Rita! Te iubesc!

VASILE spunea...

Sfanta Rita ,te rog sa te rogi pentru mine pacatosul.Iti multumesc !

«Cel mai vechi ‹Mai vechi   201 – 337 din 337   Mai noi› Cele mai noi»

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...